Târg Autor Bijuterie Contemporană, Sala Dalles București, 20-21 aprilie 2013

Imperfect Perfection: bijuterii insipirate de artiști, create de Doru Dumitrescu

Curiozitatea m-a făcut să descopăr, în jurul meu cât şi în jurul întregii lumi, 9 persoane care prin felul lor de-a transforma ceea ce ating, prin capacitatea de a-și folosi imaginația pe mai multe planuri odată şi prin complexitatea resurselor de care se folosesc, m-au inspirat profund şi şi-au pus amprenta asupra artei mele. Matthew Barney, Björk, Rem Koolhaas, Gaudi, Boris Vian, Vasile Leac, Bogdan Raţa, Nora Iuga şi Richard Dawkins sunt cei de care am ales să mă las influenţat în procesul creării celor 9 bijuterii. Scriitori, arhitecţi, cântăreţi, sculptori, biologi, toţi alcătuiesc pentru mine o matrice complexă, simbol al unei evoluţii continue. Fiecare dintre ei mi-a inspirat o viziune, şi astfel a rezultat acest proiect, care are la bază ideea conceptuală a posibilităţii atingerii perfecţiunii prin şlefuirea umanelor imperfecţiuni.    

       Imperfect perfection mi s-a părut a fi cea mai potrivită denumire pentru această colecţie prin intermediul căreia simt că voi putea să-mi exprim o parte din recunoştinţa pe care o port acestor oameni pentru nenumăratele feluri în care m-au inspirat.

   Pe parcursul vieții am experimentat continuu în diferite domenii creaționale, căutând mereu să fac ceea ce îmi place, adică să simt că se naşte cu 100% plăcere din parte-mi. Modalitatea în care îmi exprim ideile este una în primul rând conceptuală și care ține cont de contextul implicat, bijuteria pe care o creez fiind vizibil influenţaţă şi de aria în care am activat pentru mult timp: sculptura.

      Lemnul este un material organic care trăiește o eternitate, indiferent de starea în care se află. Unul dintre motivele pentru care am ales să creez bijuterie, folosind în special acest material, este acela că prin căldura şi vibraţia sa pozitivă, lemnul oferă purtătorului său o stare plăcut mângaietoare. Deşi folosesc cu precădere lemnul, încerc să includ în ceea ce creez o paletă cât mai largă de materiale, alese în funcție de mesajul pe care vreau să îl transmit prin intermediul respectivei creații. Pot spune că iubesc căutarea materialelor, care au, pentru mine, rolul de a completa ideea din punct de vedere conceptual.  Pentru a obține o cât mai personalizată creaţie, caut să prelucrez cât mai în detaliu orice material pe care îl folosesc, unicitatea fiind rezultatul acestei prelucrări prin care un obiect capătă o nouă identitate, de nenumărate ori mai strălucitoare.

       Ceea ce ofer purtătorilor de bijuterie este o experienţă interactivă prin intermediul unor idei sculptate, menite să ducă gândurile departe. Pe scurt, o bijuterie care îşi poartă purtătorul.

 

NORA IUGA

Scrii atât cât rămâi tânăr. Rămâi tânăr atât cât mai ai capacitatea de a simți vibrația dragostei. Inspirația e ca starea de îndrăgostire.”

La momentul cugetării asupra unui simbol care să o reprezinte pe scriitoarea Nora Iuga, am concluzionat că o frunză, care prin natura sa reprezintă chiar viața, e cea mai potrivită alegere. Din stadiul de sevă, până la descompunerea fiecărei particule care urmează să intre într-un circuit al biodiversității, prin complexitatea funcționalității structurii care o compune, o frunză contribuie la fluiditatea armoniei terestre. Precum textele Norei ajung la sufletul celor care au onoarea să o citească, astfel o broșă în formă de frunză, compusă din numeroase esențe rare de lemn, își va găsi locul în zona unde sufletul cuiva își află cuibul. E ca și când o pasăre și-ar construi cuib în copacul creativității Norei Iuga, iar aceasta, în semn de salut și apreciere, şi-ar desprinde una dintre frunze şi ar așterne-o ușor peste al său cuib.

brosa-Nora-Iuga-Doru-Dumitrescu

 

BOGDAN RAŢA

Mă autoportretizez, repetând obsedant imaginea mea, propriul corp fiind luat ca model de multe ori. Vopsesc rușinea în roșu și o pun la zid. Îmi permit să-i implantez unui portret zeci de urechi sau să introduc în abdomen o mână, dar aceste gesturi nu trebuie privite ca acte de amputare sau ceva grotesc, ci ca o metaforă a identității noastre.”

În sculpturile sale reprezentând trupuri umane se simt foarte prezente, în special, mâinile, urechile și picioarele. Pentru a mă situa cât mai aproape de ceea ce creează, am conceput un inel din plexiglas transparent, care are ca parte reprezentativă o ureche umană în mărime naturală. Conceptual vorbind, urechea este un simbol al apartenenţei la societate: acțiunea de-a asculta presupune o ieşire din tine și intrare în interlocutor şi actul de a fi prezent, trup și suflet, în mediul în care te desfășori.

Mâna, prin multitudinile de acțiuni pe care le prestează, este una dintre cele mai vizibile părţi ale corpului nostru în fața perceptorilor umani din jur. Astfel, purtând această bijuterie pe una dintre mâini, este punctată în mod continuu importanța acestui simţ numit auz.

 

inel-Bogdan-Rata-Doru-Dumitrescu

GAUDI

Am vrut să-mi fac locuinţă dintr-un trup de om. 

Concentrându-și atenția și în ceea ce priveşte designul de mobilier de interior, Gaudi îşi dovedeşte încă o dată măiestria în a se juca cu linile curbe, obţinând finisaje perfecționiste atât la scară mare, cât și la scară mică. În asta constă chiar legătura pe care am făcut-o în momentul creării inelului de lemn cu forme organice şi perle. Mâna este un uzual indicator al trupului în comunicare:  îmi imaginam o elegantă doamnă plimbându-se prin Barcelona şi indicând creaţiile lui Gaudi, de atâtea ori încât mâna ei ajunge să împrumute din organicul lucrărilor lui. Pe deget îi creşte un inel, şi astfel se produce o minunată dublare de formă.