Maria Gheorghiţă-Vornicu & Andrei Morteci

Panoramic

Expoziţie de desen

1-10 Martie, Galeria de artă Theodor Pallady (fosta Galerie Dana), Str. Lăpușneanu, nr. 7-9, Iaşi

În aceeaşi perioadă, Galeria Theodor Pallady va găzdui şi  expoziţia  de pictură figurativă Visual Silence | Portraits of absence  a artistei Delia Andrieş.

Vernisajul  evenimentelor va avea loc Vineri , 1 Martie, ora 18.00

În deschidere va prezenta criticul de artă Petru Bejan.

Organizatori : Asociaţia Expus în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici – Filiala Iaşi

Panoramic este un proiect care se concentrează pe studiul unei maniere de a privi lucrurile. Subiectul analizat în Panoramic este spațiul urban exterior ce descrie priveliștea oferită de la fereastra dormitorului celor doi artiști. Proiectul a fost conceput ca o expunere narativă a unei panorame, punctată cu detalii animate, prin prezența unor elemente pasagere care ilustrează ritmul zonei pe orizontală, la nivelul acoperișului. Desenele urmează o logică simplă care încearcă să introducă în compoziție și să cuprindă elementul temporal, a cărui prezență poate fi intuită în două moduri: o dată în urmele civilizației și în evoluția urbanismului,  iar pe de altă parte în dispunerea semicirculară a lucrărilor în spațiul galeriei. Circuitul compozițional al ansamblului lucrărilor se concentrează pe evoluția unui stol de ciori, într-o viziune de tip cinematografic, desfășurată în clișee. Viteza desfășurării este încetinită în unele locuri prin  aducerea în prim plan a unor centre de interes reprezentate supradimensionat. Lucrurile se opresc în locul din care au pornit, împlinind lectura circulară.  (Maria Gheorghiță Vornicu & Andrei Morteci)

Maria Gheorghiță-Vornicu și Andrei Morteci  sunt absolvenți ai Universității de Artă ”George Enescu” din Iași, Facultatea de Arte Plastice, Decorative Design. Lucrările din Panoramic reprezintă a doua etapă a unui proiect comun, pe care cei doi artiști l-au început în luna octombrie 2012, odată cu Album de Familie –o serie de desene expuse la Iași în cadrul programului O lună plină cu artă contemporană. Cercetarea se concretizează în desene în care cei doi artiști analizează mai întâi ceea ce se întâmplă în spațiul lor intim comun și apoi  în cel exterior, filtrat prin viziunea personală și  prin instrucția artistică vizuală a fiecăruia dintre ei.

Parteneri media :  www.vernisaje.ro, www.modernism.ro, www.artclue.net , www.tataia.net,  www.altiasi.rowww.culturainiasi.ro