Expoziția „Partituri muzicale regale”, din 22 august, la Muzeul Național Cotroceni

Muzeul Național Cotroceni vernisează marți, 22 august 2023, ora 16.00, în Spațiile Medievale, expoziția „Partituri muzicale regale”, care aduce în atenția publicului muzica creată pentru România Regală, sub forma unei impresionante colecții de cromolitografii de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. În deschiderea expoziției, va avea loc, în Salonul Cerchez, un concert cameral care va pune în valoare o parte din compozițiile prezentate.

Partiturile muzicale selecționate sunt dedicate regelui Carol I și reginei Elisabeta și regelui Ferdinand și reginei Maria, cuprinzând marșuri și imnuri, dar și valsuri, romanțe, doine și hore. Realizate de editori cunoscuți ai epocii, acestea îmbină elementele decorative cu portrete ale membrilor familiei regale, o ilustrație complexă cu tușă estetică prețioasă.

Concertul care precedă vernisajul va fi susținut de Iosif Ion Prunner, pianist și dirijor al Corului Filarmonicii George Enescu, de Ana Maria Ilie și Alexandra Mîrzac, pian, eleve ale Colegiului Național de Arte Dinu Lipatti la clasa prof. dr. Carmen Enescu, și de Maria Coman, canto. Programul va cuprinde Imnul național (regal), Marșul solemn al Jubileului (imn de slavă) și un Marș de defilare, dedicate Regelui Carol I și Principelui Ferdinand, precum și valsuri dedicate Reginei Elisabeta și Principesei Maria – Jours sans nuages sau Princesse Elisabeth Valse. Proiectul a beneficiat de documentare de specialitate realizată de Cristina Ligia Enășescu, manager de programe Fundația Silvestri.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 23 august – 24 septembrie 2023, în cadrul turului complet al muzeului sau în cadrul turului expozițional, de marți până duminică, în intervalul orar 9.00-17.00, doar în baza unei programări prealabile, la adresa de e-mail [email protected] sau la numerele de telefon 021.317.31.07 / 0725.518.381.

La intrarea în muzeu se va prezenta un act de identitate în original (C.I. sau pașaport).

Partenerii evenimentului: Biblioteca Academiei Române, Fundația Silvestri, Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, Biblioteca Metropolitană București, Colecția Daniel Mladin, Colecția Sorin Mărgărit.

Parteneri media: TVR, Radio România, Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio România București FM, Rador, Agerpres, HISTORY Channel, HYP TV, Trinitas, Modernism, presadeazi.ro, Ordinea Zilei, PropagArta, București Business.