Art Yourself Gallery deschide seria de expozitii din 2013

Gabriel Brojboiu – Secretul retoric:

“Pe la inceputuri, un critic spunea despre mine cum ca as fi un “suprarealist insomniac”, eticheta care, pe o anumita zona a picturii mele, (aceea oarecum simbolica), s-ar putea aplica suficiet de rezonabil. Nu m-as autogratula ca avand inspiratii vecine “dicteului automat”, ci din contra, reverii febrile, interogative, analitice, care dizloca din cand in cand ceva mesaje topite in magma trairilor personale, noduri semantice, gordiene uneori, in care adevarul se dizolva in posibile intrebari, iar intrebarile par a sugera certitudini indelebile.

Executia mea trebuie sa fie si ea de obicei “compacta”, un fel de valoratie cvasi monocroma, fara efecte excesiv picturale, pentru ca ideea sa se decupeze limpede” – Gabriel Brojboiu

 

Diana Tudose: Inside

„Diana Tudose se numără printre pictorii tinerei generaţii care par a-şi fi descoperit un drum propriu printre meandrele expresiei plastice contemporane. Arheologia pe care o desfăşoară în spirit postmodern o conduce către sondarea unui filon de certă extracţie expresionistă, căruia îi asociază – poate doar la nivel empiric – o tematică ce coboară în mod curajos către îndepărtatele izvoare ale simbolismului. Privindu-i interioarele pustii, neliniştitoare, sumar mobilate cu câte-un pat de spital, te simţi vizitat pe neaşteptate de spiritul lui Van Gogh, al lui Odilon Redon şi-al lui Francis Bacon, deopotrivă. Uneori, anume accente atroce proiectează gândul privitorului către arta performativă cu nuanţe sacrificiale a lui Hermann Nitsch. Iată o seamă de „piste”, care indică în arta Dianei Tudose semne ale unei temerare sinteze, ce conferă picturii sale organicitatea şi senzitivitatea unei fiinţe alcătuită din muşchi şi viscere, dar şi transluciditatea minerală – întrucâtva tăioasă – a vânelor ce străbat masa dură a agatelor”. Cristian-R. Velescu

Oana Unciuleanu – Singularitate in multime

Se mai poate vorbi de singularitate într-o lume ce tinde să se omogenizeze? Unul reprezintă singularitatea, de aici pornesc toate lucrurile. În cazul mulțimii totul ar trebui să se amplifice. Bucuriile, reușitele, dar și înfrângerile sunt mai puternice trăite la o scară largă. Dar oare cu toții percepem lumea la fel? Sau fiecare individ o percepe în manieră proprie?