Joi, 8 noiembrie, 2012 s-a deschis oficial noua librarie Humanitas de la Cismigiu.

foto Lucian Muntean

Dupa conferinta de presa, la 19.00, a aurmat lansarea cartii Parabolele lui Iisus. Adevarul ca poveste de Andrei Plesu.

sursa: Anda Visan
Coordonator PR si Marketing
EDITURA HUMANITAS MULTIMEDIA

Vă invităm joi, 8 noiembrie, ora 17.00, la deschiderea oficială a noii librării din Bulevardul Elisabeta nr.38
Librăria Humanitas de la Cişmigiu
Pe 8 noiembrie, Grupul Humanitas va deschide o nouă librărie, a patra din București, la parterul renumitei clădiri din Bulevardul Elisabeta, recent reconstruită de Hercesa, la 100 de ani de la inaugurare.
„Clădirea Cişmigiu este bijuteria companiei Hercesa în România; este un proiect foarte drag nouă, nu doar pentru că este prima noastră achiziţie în România, ci şi datorită valorii ei arhitecturale în peisajul bucureştean“, a declarat directorul general al „Hercesa Internacional“ în România şi Bulgaria, Mauricio Mesa Gomez. Hercesa este un investitor imobiliar cu peste 35 de ani de experiență în domeniu.
„Cu gândul unei librării noi în București, dar nu oriunde, ci într-o zonă în care istoria României își arată continuitatea, am așteptat ani buni o asemenea casă-monument pe care să o transformăm într-un centru spiritual al Bucureștiului“, a declarat Ștefan Liiceanu, CEO al Grupului Humanitas.
În martie 2012, după trei ani de lucrări, compania Hercesa a dezvelit imobilul care a adăpostit faimosul Hotel Cișmigiu și, din 1940, berăria Gambrinus, făcând o bucurie istoricilor, arhitecților și, de ce nu, tuturor bucureștenilor cărora le pasă de soarta orașului lor. Deschizând, într-un spațiu de 270 m2, la parterul clădirii, una dintre cele mai rafinate librării ale capitalei, Grupul Humanitas speră să joace un rol decisiv în acest proiect de renaștere spirituală a unui loc istoric.
În mai 2012, firma Exhibit Arhitectura din Brașov (condusă de arhitecții Johannes Bertleff și Dragoș Oprea) a încheiat proiectul de amenajare al librăriei. Grafica este realizată de arhitectul Răzvan Luscov, profesor de design la Facultatea de Arhitectură din București, iar decorarea plafonului librăriei, cu zece „instalații de lumini“, este creația sculptorului Virgil Scripcariu.
Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bulevardul Elisabeta nr. 38) va fi un nod cultural așezat între Teatrul Național și Teatrul Bulandra, în drumul studenților de la Universitate spre Cișmigiu, al melomanilor spre Operă, al norocoșilor spre Cotroceni. Va fi locul în care ne vom întâlni mai des cu marile personalități ale culturii române și, prin ele, cu lumea cărților, a muzicii, a filmelor, a teatrului, a artelor plastice.
O vecinătate onorantă pentru noua librărie este Institutul de Cultură Spaniol „Cervantes“.
Grupul Humanitas are 22 de ani și cinci companii: Editura Humanitas, Editura Humanitas Fiction, Editura Humanitas Multimedia, Humanitas Digital și Librăriile Humanitas, cu filiale în 11 orașe din țară: Timișoara, Oradea, Alba Iulia, Sibiu, Cluj, Râmnicu Vâlcea, Ploiești, Galați, Iași, Piatra Neamț și București.
Deviza librăriei Humanitas de la Cișmigiu este:
Cărți, cărți, cărți. Nimic în plus.
17.531 de volume alese pentru dumneavoastră