
Vernisaj: vineri, 12 octombrie 2012, ora 19.00
Locatie: Club Electroputere Craiova
Str. Calea Bucuresti nr 56
Club Electroputere prezinta expozitia personala a artistului Teodor Graur.
Pentru a putea inventa instrumente conceptuale noi si pentru a avea o perceptie mai subtila asupra actualitatii, Teodor Graur este interesat de transformarile care opereaza azi in campul social si artistic.
Ethosul sau se misca intre doua coordonate spatio-temporale: una locala si cotidiana, reflectata in preocuparea pentru actualitate si una supranationala, estica si/ sau balcanica, manifestata in interogarile de tip identitar. Suprapunerea acestor doua dimensiuni da nastere la ceea ce el numeste „Balkanianul”, omul din balcani, supravietuitorul totalitarismului, adica a acelui individ care se determina fata de Occident prin diferenta istorica, dar si prin incomunicabilitatea unei experiente prea puternic ancorata in local si in imediat.
Se pot distinge in opera lui Teodor Graur trei etape in care aceste dimensiuni sunt prezente.
Continuturile sunt insa diferite, dupa cum realitatea la care se raporteaza artistul se cheama Romania anilor ’80, ’90 sau 2000.
Prima etapa este cea a sumbrilor ani ’80 din comunism, in care demersul artistului are o bataie critica la adresa miturilor politice ale perioadei. Raportarea sa fata de realitatea comunista nu este insa una activ-contestatara, ci mai degraba una detasat-ironica. In anii ’90, preocuparea fata de actualitate ramane constanta, de aceasta data insa actualitatea este cea a tranzitiei post-comuniste. Creatiile din aceasta perioada par sa fi retinut, in mod special, aspectul dezintegrarii vechilor simboluri comuniste si nevoia de reinvestire simbolica a noii realitati socio-politice.
Incepand cu anii 2000, Teodor Graur este din ce in ce mai atent la problema identitatii sale artistice. El se afla in cautarea unor noi modalitati de exprimare, abandonand treptat formele de expresie prin imagini (pictura, fotografie sau video), devenind preocupat de constructia de obiecte, de relatii, de instalatii. Modul vizual dominant devine unul apropiat de bazar, de talcioc, de piata, un compus temporar si nomad de materiale si produse de diverse proveniente. Reciclarea, reinterpretarea, reevaluarea sau deturnarea simbolica este o metoda, iar dispunerea ei in spatiu, o estetica. Pentru Teodor Graur, piata este locul unei reorganizari a productiei trecute, este o structura compusa din multiple contributii individuale, locul in care obiectele converg, asteptand noi utilizari. Nimic nu o poate exprima mai bine decat un hibrid compus din materiale, resturi si obiecte.
Arta lui Graur este in mod esential o arta a re-facerii. El preia gesturi, atitudini si simboluri culturale din spatiul est-european si le pune intr-un dialog ironic si dezvrajit cu arta moderna.
Expozitia Teodor Graur face parte din programul Interstitii, un proiect finantat de Administratia Fondului Cultural National si Fundatia ERSTE
Recent Comments