Centrul de artă comunitară Vârsta4 prezintă joi, 27 septembrie, la orele 16.00, la Căminul „Amalia şi dr.Moses Rosen” (str.Jimbolia, nr.105 – Bucureştii Noi) spectacolul de dans O istorie fizică.

 

Care este partea preferată din corpul tău?

GRETA: Stomacul. Nu mi-a făcut niciodată probleme.

 

Când ţi-ai simţit corpul în pericol?

EVA : În timpul interogatoriului securităţii.

POMPILIU: 1944, în timpul bombardamentelor.

 

Povesteşte-ne ce-ai descoperit în corpul tău la un moment dat şi care au fost senzaţiile cele mai plăcute.

GRETA – Am descoperit că am timpul în corpul meu. Dacă vreau să mă trezesc la o anumită oră, chiar mă trezesc.

IUDITH – O senzaţie plăcută a fost atunci când tata m-a învăţat cum se merge pe un câmp proaspăt cosit: mângâi fânul.

 

Timp de trei luni, rezidenţii căminului au participat la ateliere de istoria dansului, coregrafie şi poveşti personale despre corp.

O istorie fizică este spectacolul rememorării vârstelor şi senzaţiilor unor corpuri pe care trecerea timpului le-a transformat în istorii vii. Spectacolul îşi propune să recupereze memoria contextelor sociale şi politice, depozitată în prezentul corpurilor. Corpul mişcă istoria.

De/cu:  Iudith Ardeleanu, Marius Armaşu, Margareta Eschenazy, Simion Gyorgy, Fredy Kitaru, Nelly Naiman, Tudor Roman, Pompiliu Sterian, Eva Szemler Lendvay, Dorotheea Weissbuch.

Artişti invitaţi: Carmen Coţofană, Mădălina Dan, Mihaela Dancs, Eduard Gabia & Valeriu Borcos.

Echipa Vârsta4: Paul Dunca, Alice Monica Marinescu, Mihaela Michailov, Katia Pascariu, David Schwartz.

Mulţumiri: Rodica Dumitrache, Ilie Zan.

 

Un proiectul finanţat de AFCN, în parteneriat cu Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, prezentat în cadrul eXplore Dance Festival (http://www.exploredancefestival.ro).

Vârsta4 este un program de artă comunitară, desfăşurat de Asociaţia O2G împreună cu rezidenţii Căminului „Amalia şi dr.Moses Rosen”, începând din anul 2009. Obiectivele programului sunt: crearea unui cadru de exprimare pentru membrii comunităţii căminului Rosen; elaborarea unui model de intervenţie artistică în căminele de bătrâni; schimbarea percepţiei asupra bătrâneţii în societatea românească.

Programul se desfăşoară în parteneriat cu Căminul ”Amalia şi dr. Moses Rosen” şi cu DASM – Direcţia de Ajutor Social şi Medical a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.