MĂRTURII ŞI SEMNE PENTRU ACUM SI MAI TÂRZIU

ŞCOALA DE ARTĂ LA GALERIA VERONIKI ART

 

Despre studioul de pictură,

de Florian Lucan

 

Un lucru minunat că există asemenea loc pentru tine, cel care nu eşti ştiut ca un artist veleitar, dar care împărtăşeşti bucuria formelor şi culorilor; pentru tine, cel care exersezi întru o artă ce se face în tăcere, într-o lume excesiv verbalizantă, în care nu exişti dacă nu intri într-o reţetă tabloidizantă, având ingrediente, printre altele, mârla şi cocomârla, o lume în care nu mai este perceput nici strigătul îngeresc prevestitor şi nici şoapta aducătoare de taine, ci un muget bovin continuu, pe mai multe timbruri şi tonalităţi, dar tot un muget.

 

Un lucru minunat spuneam, că există un loc, un spaţiu, în care poţi împărtăşi cu semeni de-ai tăi, de a căror existenţă nu ai fi ştiut, bucuriile dar şi neputinţele care îţi stabilesc limitele. Căci, până la urmă, creaţia înseamnă şi cunoaşterea limitelor. Un loc în care afli că şi tu exişti, că atunci când ceea ce pictezi devine un reflex al naturii, ai şansa să fi mai independent de gesticulaţia şi retorica exterioară şi mai dependent de adevăruri ascunse. Sau, într-o altă cheie de lectură, de a alege între o libertate care ţi se oferă cu persuasiune (oare de ce?) şi o libertate însuşită.

 

Îndrumătorul sau profesorul şi şcolirea,

de Florian Lucan

 

Desigur învăţământul artistic instituţionalizat a oferit motiv la nenumărate comentarii şi teoretizări, dat fiind că arta, deci şi pictura, este şi ştiinţă şi meşteşug şi creaţie, dar şi nonconformism şi joc, referenţial fiind omul, natura umană într-un timp şi spaţiu dat. Aşa că, deşi permanent apar tipărituri şi metode pedagogice care, într-o lume a cuantificării oricărei acţiuni cognitive – şi, dacă se poate, a cuantificării a orice – te învaţă să desenezi şi să pictezi, deci, în această lume, relaţia directă profesor – elev rămâne în continuare cea care dă consistenţă şi profunzime. Cei care trec pragul Şcolii de Arte în dorinţa de a învăţa câte ceva despre pictură vin cu aspiraţii şi motivaţii diferite. Unii sunt dornici de rigoare, alţii de reverie sau relaxare, alţii vin cu prejudecăţi despre cum ar trebui să se înveţe şi ce este pictura. Oricum, în mare parte acoperiţi fiind cu straturi de informaţii uneori clişeiste, alteori prost înţelese sau, cum spuneam, tributare unor prejudecăţi, munca profesorului sau îndrumătorului este cea de exfoliere până la adevărata natură a fiecăruia. Dacă se poate. Pentru că, a învăţa pictură, în mare parte înseamnă şi să îţi descoperi propria fiinţă, propria natură. Îndrumătorul sau profesorul nu poate face singur miracole, aşa cum unii dintre cei dornici de şcolire ar dori; pentru că învăţătura este o acţiune ambivalentă; şi apoi, mai există miracole? Sfântul Augustin spunea că există, dacă sunt văzute în sensul naturii şi nu împotriva ei.