Asociaţia Visual Kontakt vă invită să vizitați expoziţia „Amintiri false” de Radu Băieş. Vernisajul a avut loc miercuri, 23 mai la orele 18:00 în sediul nostru din Oradea, str albacului nr 54.

Lucrǎrile au pornit de la ideea de amintiri false, denaturarea amintirilor. Având in vedere cǎ este vorba de un domeniu plastic,  pictura, imaginea reprezintǎ mijlocul  prin care mesajul e transmis. În cazul studiilor care dovedesc existența și modul în care pot fi plantate aceste amintiri false, se folosește un scenariu. Acesta are rolul de a induce persoana într-o eroare, prin expunerea lui într-un anumit punct la sugestie. În acest fel, sugestia sau o altǎ variantǎ a scenariului produce confuzie, de multe ori oamenii adoptând aceste detalii sugerate în mod fals, ca fiind adevǎrate.

Scenariul fictiv capǎtǎ complexitate în mintea persoanei expuse, iar deseori gǎsește chiar și argumente pentru a-și susține noua poveste. Un alt mod prin care amintirile noastre devin distorsionate este atunci când auzim o altǎ variantǎ a unui eveniment la care am fost și noi pǎrtași. Faptul cǎ cineva ne povestește cu alte detalii sau chiar o versiune diferitǎ decât cea realǎ, ne poate convige sǎ preluǎm aceastǎ variantǎ, doar pentru cǎ noi nu ne putem aduce aminte cu acuratețe adevǎrata linie a întâmplǎrii.

În lucrǎri, imaginea unei încǎperi a înlocuit un scenariu. În încercarea de a descrie cât mai bine un spațiu, oricât am încerca, vom reuși sǎ descriem lucrurile care ne-au atras atenția și care au creat atmosfera ce definește acel loc. Restul lucrurilor sau obiectelor, fie vor fi omise, fie vor suferi distorsiuni.

Odatǎ începutǎ descrierea încǎperii, pentru a da cât mai mult senzația de ireal, am combinat un acel spațiu real cu unul fictiv, inventat sau preluat din altǎ imagine. Asfel, asemenea unei amintiri false, se coleazǎ douǎ sau mai multe imagini pentru a obtțne una singurǎ. Se pǎstreazǎ un singur scenariu, în cazul lucrǎrilor, fiind reprezentat de aceeași încǎpere, dar cu influențe vizibile din partea unei alte surse.

În ansamblu, lucrǎrile descriu plimbarea privitorului prin incǎpere, iar obiectele care confirmǎ cǎ este vorba de același spațiu sunt fotoliile, care au devenit și liantul ce conferǎ continuitate lucrǎrilor. Imaginile folosite pentru a picta provin din arhiva personalǎ, deoarece acestǎ serie de lucrǎri reprezintǎ raportul senzorial propriu fațǎ de acest spațiu. La nivel de privitor, ideea de “amintiriri false” din lucrǎri este receptatǎ sub forma unei senzații de iluzie, incert, energie metafizicǎ, mister. Formele sau distorsiunile se produc în funcție de modul în care am perceput senzorial acel eveniment, spațiu, persoanǎ etc.

 

Subiectele pe care le-am exploatat pânǎ acum au pornit de la un factor psihologic. Deși lucrǎrile sunt figurative, m-a interesat transmiterea unei anumite atmosfere privitorului, mai puțin latura narativǎ pe care figurativul o are.

Ceea ce omul gândește, simte și cum interpretazǎ mediul în care trǎiește, rǎmâne un subiect complex, cu o deschidere largǎ și din punctul de vedere al picturii. Deocamdatǎ figurativul pare sǎ îmi ușureze cǎutarea fiind un mijloc propice descrierii unei imagini, predispus deformǎrilor, subtilitǎților, transmiterii de informații vizuale..

Imaginile pe care le aleg atunci când vreau sǎ pictez sunt deseori spații interioare sau grǎdini, locuri care îmi permit o intervenție și o interpretare cât mai personalǎ. Obiectele sau personajele care apar în lucrǎri au rolul de a evidenția sau de a pune în luminǎ atmosfera pe care doresc sǎ o exploatez. Majoritatea fotografiilor pe care le utilizez provin din arhiva mea personalǎ. De puține ori folosesc o imagine în starea ei originalǎ, iar de multe ori apelez la tehnica colajului pentru a obține o imagine de la care sǎ pornesc.

Ma intereseazǎ temele ce dezbat probleme, erori de funcționabilitate în ceea ce privește omul și natura lui psihologicǎ. Aici pot menționa și seria de lucrǎri care a luat naștere de la fenomenul ce trateazǎ “amintirile distorsionate, denaturarea memoriei”. Granița dintre real și fictiv în aceste cazuri este extrem de subțire. Pentru a trasmite acest lucru prin imagini, am încercat sǎ mǎ concentez asupra unor detalii care pot induce privitorului o stare de mister sau un ușor iz de ireal, prin acest lucru încercand sǎ nu duc lucrarile spre un suprarealism evident. Consider cǎ acesta tema  suportǎ cu usurința experimentele caracteristice demersului meu artistic momentan.

 

Radu Băieș

13 August 1988  Cluj-Napoca

Studii:

– 2012- în prezent student la Masterat an 1, Universitatea de arte plastice și design ,secția pictură, Cluj- Napoca

-2008-2011,Universitatea de arte plastice și design

Licență, secția pictură ,Cluj-Napoca

-2004-2008 Gr.Sc Aurel-Vlaicu, Cluj-Napoca

 

Activitate profesională:

-decembrie 2011: Gala Art Act, hotel Granata , Cluj-Napoca

– iunie 2011: Gala absolvenților 2011. expo Transilvania Cluj-napoca

-iunie 2010: Expoziție de grup “ERASMART” Torino,Italia

-august 2010: expoziție de grup galeria Cirus Mediaș

-sept. 2010: expoziție de grup, primăria Sibiu

-iunie 2010 :Expoziție de grup ,Torino,Italia

-decembrie 2008: Expoziție de grup “Maramureșul în culori” Baia Mare

-iunie 2007: Expoziție de grup, facultatea de psihologie Cluj-Napoca

– iunie 2006: Expoziție de grup, facultatea de psihologie Cluj-Napoca

– martie:2006: Expoziție de grup, primăria Baia Mare

-august2005:Expoziție de grup”Lumina Nordului”, casa de cultură Suceava

Premii, experiențe acumulata în programe internaționale:

-ERASMUS(februarie2010) Accademia albertina di belle arti di Torino,Italia

– Premiul  Granata , pentru tineri artiști, în cadrul galei Art Act 2011

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.