Nu sunt critic de artă, nici o persoană suficient de detaşată de artistă, pentru a-mi asuma o premiză a obiectivităţii. Am acceptat, totuşi, vernisarea acestei expoziţii în încercarea de a descifra relaţia subtilă dintre această expoziţie şi  personalitatea artistei Ugron Réka.

Lucrările expuse au, pe lângă tehnică,  ceva în comun: toate prezintă o lume infantilă. Artista extrage din realitate „o suită de instantanee” pe care o conectează la ceva cu totul diferit: linii libere, dinamice, o desprindere de latura hiperrealistă a lucrării sau, ignorând orice dinamism, fundaluri goale, adesea albe, accentuând austeritatea şi anxietatea. Tocmai acest conţinut subtextual, lacunar constituie aspectul cel mai pasionant al lucrărilor. În prezentarea aproape fotografică a realităţii, Ugron Réka face dovada pregătirii sale profesionale solide. Însă, ca privitor obişnuit, am această aşteptare de la orice artist care expune. Opera de artă mă captează prin ceva inedit: manifestarea vizuală a fanteziei, creativităţii, inspiraţiei şi conceptului, care în acest caz este un univers  ce se cere imperios exprimat.

Ce ascunde această atitudine de abordare aproape copilărească a desenului? Să fie universul fanteziei ingenue sau altceva? Ugron Réka e de părere că lucrările ei  trasează o graniţă între lumea copilăriei şi cea a adultului. De aici şi titlul expoziţiei: Borders. Care este conţinutul subtextual? Poate o experienţă anume, conştientă-inconştientă din copilărie, amintiri stranii şi confuze, introspecţii. Ori am putea intui deziluzia, scepticismul faţă de promisiunile vieţii, în care credem cu tărie la  vârsta candorii. Canapeaua  din lucrarea intitulată Red Shiny induce prezumţia că acea perioadă senină şi curată nu durează,  ameninţarea perversităţii vieţii adulte făcându-şi simţită prezenţa. Copilul, sub influenţa experienţei de viaţă, îşi pierde treptat legătura specială cu spiritualitatea şi se conformează  lumii adultă, opusă lui. Lucrările exprimă tocmai ameninţarea acestei renunţări. În aceste naraţiuni vizuale, nu învinge micul Prinţ, ci Împăratul cel Rău al cărui imperiu înghite totul.

În viaţa fiecăruia dintre noi, copilăria are o importanţă covârşitoare, fiind temeiul  devenirii noastre. Inevitabilă, aşadar, este  întrebarea: ce fel de copilărie se reflectă în lucrările din Borders care, sprijinindu-se pe o imagine idilică,  recurge la această pensulaţie enigmatică, linii fragile, spaţii goale care acaparează formele şi culorile. O soartă silnică, o lume în care ascensiunea şi ieşirea în evidenţă devin aproape imposibile, iată la ce fac trimitere aceste linii şovăielnice. Viaţă vitregă  care nu ţine seamă de foamea de afecţiune a copilului, de rănile pricinuite de lipsa dragostei. O viaţă în care i se inoculează de timpuriu că, în locul său, decid în exclusivitate alţii, uriaşii atotputernici – adulţii, iar la un moment dat ursita. Destinul imuabil în care, de la cea mai fragedă vârstă învaţă că visele şi, uneori, însăşi viaţa pot fi nimicite. În pofida acestora, copilul nu se lasă copleşit. El simte doar că nu aşa ar trebui să fie ordinea vieţii, dar aceste gânduri  nu pot fi împărtăşite cu nimeni. Şi totuşi: chipul artistei, pe care arareori răsare câte-un zâmbet, ascunde nu rigiditate, ci sentimente profunde, un suflet sensibil, o raţiune solidă, o personalitate care, în ciuda circumstanţelor nepotrivite, e capabilă să-şi creeze un cămin unde chiar şi călătorul se poate delecta. Căci ea  a păstrat în suflet şi o fărâmă de frumuseţe din vremea copilăriei: magia liniilor. Acesta este miracolul, poate chiar  colacul de salvare al  unei copilării nefericite.

 

Talentul şi ambiţia nasc nevoia de a evada, de a înţelege că acestea sunt singurele posibilităţi de refulare. Aici începe lupta: pentru supravieţuire, pentru conservare şi, ca artist, pentru existenţa în sine. Această luptă răzbate din întreaga operă a artistei. Prima expoziţie personală, Plastic People, realizată în 2009 la galeria Calina, este protest-art prin critica adusă culturii de masă, a dumping-ului, prin punerea sub semnul întrebării a dificultăţilor lumii. În 2011, la Bucureşti, cercul se restrânge: prin expoziţia Vernissage sunt luate în colimator anturajul apropiat al artistei, snobismul amatorilor de artă şi al criticilor de artă oportunişti, întreg universul fals al protocolului. Dar unde este liniatura plină de forţă, caracteristică atitudinii crtitice, în lucrările expoziţiei de faţă? Nici de data aceasta artista nu-şi exploatează pânzele într-un mod convenţional. Numai că în acest caz, într-un ungher al lumii noastre, e pitit un copil cu lumea lui care provoacă prin linii încâlcite – semne de întrebare… Tonul este schimbat: critica aspră, inexorabilă. este înlocuită de o voce resemnată. Critica s-a îmblânzit în analiză, introspecţie, confesiune. Atenţia artistei se îndreaptă doar aparent spre lumea exterioară, ea focusându-se mai degrabă spre interior, prin linii delicate, abstracte. Atenţia publicului este astfel deviată  de la lumea infantilă spre acest univers misterios, neexplorat încă.  – VAJDA  NOÉMI

 

Ugron Réka Ibolya

Născută în 16.03.1981, Miercurea Ciuc, Harghita

Studii:

2009 – Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Arte şi Design, Master, secţia pictură;

2004 – Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Arte Plastice, secţia pictură;

1999 – Liceul de Artă  “Nagy István”, Miercurea Ciuc, secţia pictură.

 

Expoziţii personale:

2011 – “Vernissage”, Galeria DţAncona Budis, Bucureşti

2009 – “Plastic People”, Galeria Calina, Timişoara


Expoziţii de grup – selecţie:

1997 – Zebegény, Ungaria;

2004 – “Păsări”, Art Caffe (Bastion), Timişoara

2008 – 2009 – Salonul Anual de Artă, Muzeul de Artă, Timişoara

2009 – Expoziţia de grup a Simpozionului de Artă, Dorobanţi

2009 – “Meeting Point – Arad Biennial”, Galeria Delta , Arad

2010 – “În miezul lucrurilor”, Halele TIMCO, Timişoara

2010  – “Coşmaruri contemporane”, Atelier 030202, Bucureşti

2010 – “Să nu ucizi”, Halele TIMCO, Timişoara

2011  – “În miezul lucrurilor”, Muzeul de Artă, Cluj Napoca

 

Târguri de Artă:

2010 – “St-Art”, Strasbourg, Franţa

2011 – Art Market Budapest, Ungaria

 

Tabere de creaţie:

1997 – Zebegény (Ungaria)

2009 – 2011 – Dorobanţi (România)