Tradiţia Şcolii de Pictură de la Baia Mare este în actualitate prin iniţiativa Primarului Municipiului Baia Mare Cătălin CHERECHEŞ ce a propus şi susţine organizarea taberei de la Colonia Pictorilor ce are loc în perioada 29 august – 9 septembrie 2011. Manifestarea culturală este conturată de parteneriatul dintre Fundaţia Dorel Cherecheş, Asociaţia Filiala Uniunea Artiştilor Plastici Baia Mare şi Primăria Municipiului Baia Mare.
Artiştii invitaţi la această ediţie sunt:
BALANYI Karoly, Mircea BOCHIŞ, Mihai CIPLEA, Marilena MÂNTESCU, Doina MOISESCU, Ştefan PELMUŞ, Dorel PETREHUŞ, Andrei PIROGOV, Ioan Augustin POP.
Vernisajul expoziţiei va avea loc în data de 9 septembrie la orele 17,00 la Complexul Expoziţional Colonia Pictorilor Baia Mare. Expoziţia va fi deschisă de criticul şi istoricul de artă prof. univ. dr. Alexandra TITU şi criticul şi istoricul de artă prof. univ dr. Constantin PRUT.
În cadrul Taberei Internaţionale de Arte Plastice Baia Mare 2011 va avea loc în data de 7 septembrie 2011 orele 17.oo, la Complexul Expoziţional Colonia Pictorilor, strada Victoriei 21, forumul cu tema Şcoala Băimăreană de Pictură în contextul cultural european, avându-i ca invitaţi pe criticul şi istoricul de artă prof. univ. dr. Alexandra TITU şi criticul şi istoricul de artă prof.univ.dr. Constantin PRUT.
Recent Comments