Întâlniri internaţionale de Hip Hop

Context:

Institutul francez din Timişoara organizează de 5 ani un festival atipic de artă urbană, dedicat în întregime practicilor artistice în spaţiul public: sTRAdART. Ultima ediţie a acestui festival a fost consacrată dansului Hip Hop şi graffiti-ului.

În urma succesului de care s-a bucurat această manifestare şi în particular dansul Hip Hop (ateliere în spaţiul public animate de coregraful şi dansatorul Bouba Landrille Tchouda şi asistentul său Cedric Gueret, spectacole, proiecţii), s-a propus să transformăm această manifestare într-o primă etapă într-o întâlnire internaţională de dans Hip Hop, iar apoi într-o bienală a dansului, după modelul Bienalei de Dans de la Lyon.

Acest proiect are nevoie de o dezvoltare a parteneriatului deja existent cu Consiliul General al departamentului Rhone, cu Primăria Timişoara, Consiliul Judeţean Timiş, Primăria Arad, Consiliul Judeţean Arad (în ideea descentralizării unei părţi a acestei manifestări).

 

 

 

Calendar:

24 – 26 iunie 2011

 

 

 

PROGRAM

 

VINERI 24/06
14:30 : Deschiderea Festivalului (Piaţa Traian)
15:00 > 16:30  Ateliere simultane de Breakdance / Streetdance (Piaţa Traian, Piaţa Unirii)
17:00 > 18:30 Ateliere simultane de Breakdance / Streetdance (Piaţa Traian, Piaţa Unirii)
19:30 > 20:30 : Proiecţie de spectacole de dans (Piaţa Traian)
SÂMBĂTĂ 25/06
10:30 > 12:00  Ateliere simultane de Breakdance / Streetdance (Piaţa Traian, Piaţa Unirii)
13:00 > 14:30 : Ateliere simultane de Breakdance / Streetdance (Piaţa Traian, Piaţa Unirii)
16h30 / 18h00 : Spectacole de dans oferite de dansatori locali (Piaţa Traian)
21:00 > 00:00 : Seară hip hop maghiar (Casa Studenţilor)

ASK Hazai Márka (concert Hip-hop), DJ Suhov + Wowbagger

DUMINICĂ 26/06
14:00 > 14:45 : Demonstraţia participanţilor la ateliere (Piaţa Traian)
14:45 > 15:15 : Demonstraţie Pokemon crew, show case jury (Piaţa Traian)
15:15 > 17:00 : BATTLE Breakdance / Streetdance / B-Boy (Piaţa Traian)

19:30 > 20:30 : Spectacolul MURMURES al companiei Malka (Bouba Landrille Tchouda şi Nicolas Majou) (Teatrul Naţional Timişoara)

Dezvoltare :

Proiectul sTRAdART 2011 se înscrie în logica celor patru ediţii anterioare a Festivalului de Artă Urbană sTRAdART, respectiv:

– localizarea manifestării într-un cartier defavorizat, situat nu departe de centrul oraşului, un cartier pe cale de renovare şi de mutaţie socială: cartierul Fabric;

– demersul de sensibilizare a populaţiei multiculturale, marginalizate şi fragile, a publicului tânăr local spre creaţia şi arta contemporană şi în particular spre arta urbană;

– dorinţa de a solicita participarea activă a acestei populaţii locale la manifestare, în scopul de a o ajuta să participe la resociabilizarea spaţiului public comun într-un demers artistic creativ şi de interes colectiv.

Ca şi anul trecut, participarea populaţiei se va declina sub forma participării la ateliere. Aceste ateliere, ca de altfel întregul festival vor fi consacrate unui domeniu specific al artelor urbane care a cunoscut o recunoaştere mondială : dansul urban (Hip Hop).

Duminică, în ultima zi de festival, toţi participanţii alături de dansatorii profesionişti vor oferi un spectacol.

Dorinţa noastră este ca aceste ateliere animate de profesionişti din Franţa şi din România.

Biografia artiştilor invitaţi :

 

Compania MALKA

 

Compania Malka este preocupată de apropierea dintre dansuri, limbaje, comunităţi, oameni… prin energia emanată de dansurile urbane. Dansul propus de Malka este un dans pentru a spune, un dans de deschidere şi de amalgamare, un dans influenţat în egală măsură de curentele care au traversat dansurile secolului 20.

Bouba Landrille Tchouda, director artistic şi coregraf, a fondat compania în 2001. Cariera sa marcată de întâlniri originale îi permite să îşi aprofundeze explorarea artistică în ceea ce priveşte posibilităţile infinite ale limbajul dansului, căutând să meargă dincolo de limite, să treacă dincolo de frontiere. Limbajul său Hip Hop este axat pe cercetare şi pe sens coregrafic.

Bouba Landrille Tchouda, dansator – coregraf, director artistic. Ca mulţi dansatori Hip Hopdin generaţia  sa, a început să se formeze ca autodidact. Pasionat de Capoeira (artă marţială afro-braziliană) şi de dans contemporan, Bouba Landrille Tchouda se lansează la mijlocul anilor ’90. Abordarea sa estetică este variată, în special prin colaborările cu compania Accrorap, în calitate de dansator-coregraf sau cu coregraful Jean-Claude Gallotta cu care a creat duo-ul SMH. Este unul dintre acei artişti Hip Hopcare a reuşit în acest vast curent să dezvolte o coregrafie unică.

În 2001 fondează propria companie, compania Malka. Utilizând energiile dansului urban şi influenţele diferitelor orizonturi coregrafice, el este preocupat de apropierea dintre dansuri, limbaje, comunităţi şi oameni. Se preocupă de posibilităţilor infinite ale limbajului dansului, încercând să îi împingă limitele, să îi depăşească limitele, încurajând deschiderea faţă de celelalte culturi şi faţă de amalgamare.

Pokemon crew

 

Totul a început în 1996-97. Dansatorii se antrenau în stradă iar apoi sub arcadele Operei Naţionale din Lyon. Pe parcursul acestor întâlniri de schimburi şi de reflecţii, grupul de breakers Pockemon Crew s-a creat în mod spontan în 1999.

Au participat apoi la primul lor battle, la Grenoble. Apoi, o serie de victorii îi propulsează : campionii Franţei la dans Hip Hop (Montpellier) în august 2003, campionii Lumii (Hanovra – Germania) în octombrie 2003 şi campionii Europei (Londra – Marea Britanie) în iulie 2004. Notorietatea lor a explodat când Pockemon Crew a devenit primul grup francez care s-a impus în Coreea, la KB BBOY, master la Seul în septembrie 2007 : o veritabilă consacrare, deoarece devin grupul cel mai titrat din lume.

Compania repetă în prezent la Opera din Lyon.

Au devenit referinţe dincolo de Atlantic iar felul lor de a lucra îi face un veritabil laborator de cercetare artistică.

Împreună, pentru a crea un limbaj dansant, dansatorii companiei revendică un Hip Hop pur, inspirându-se din mediul lor deschis şi orientat spre viitor fără a trăda originea underground a dansului Hip Hop, adică strada, de unde se inspiră.

Georges Fagbohoun. Originar din Vaulx-en-Velin, Franţa, a devenit interesat de dansul Hip Hop urmărind dansatorii din emisiunea “HIP-HOP”, prezentată de Sydney. Marcat de stilul coregrafic al regelui pop Michael Jackson, şi de dansatorul Blaise de la compania de dans Aktuel Force, face primii paşi ca dansator în 1998, în CLAN “S” crew, cu care participă la numeroase spectacole.

Co-fondator al Pockemon Crew, este unul dintre stâlpii grupului. Domeniile sale de predilecţie în breakdance sunt pass-pass, power moves şi style. Inspirându-se în mişcările sale din alte curente artistice precum salsa şi artele marţiale, este un dansator complet. Dedicaţia sa în cadrul companiei se resimte atât în competiţii cât şi în creaţiile grupului. În 2004 colaborează la prima creaţie „SiiSi!”, în 2006 la „C’est ça la vie ?!”, spectacol de deschidere a Bienalei dansului din Lyon, şi în 2007, va fi dansatorul în „Gourbi”, piesă coregrafică orhestrată de Yann ABIDI.

Din anul 2000 participă la dezvoltarea şi la promovarea companiei Pockemon Crew, mai ales prin intermediul stagiilor şi cursurilor pe care le susţine în lumea întreagă.

Dedicat şi implicat, va dansa pentru a reprezenta Franţa în 2002, în cadrul unui turneu european  (Italia, Lituania, Germania, Spania), a cărui tematică a fost lupta împotriva rasismului.

OMAR. Este un bboy originar din Siria, ce dansează din 2001. A început influenţat de clipuri cu bboying şi classic hip hop şi a continuat prin dorinţa tot mai mare de cunoaştere şi aprofundare.

În 2006 se alătură trupei Moonwalkers crew, care a fost înfiinţată în 1995 alături de care a participat la nenumărate jamuri, evenimente şi concursuri atât  mici cât şi mari, locale, naţionale şi internaţionale. O parte din aceste evenimente ar fi: Doyobe, Outbreak, The Jam, Original BBoy Jam
S-a perfecţionat  alături de bboys renumiţi cum ar fi: Hatsolo – Flow Mo, Keebs – Mind 180, Moysex – Dynasty Rockers, Blanka Floor Gangz/Mzk, prin workshopuri. Dar  cea mai bună perfecţionare, unde a învăţat şi şi-a dezvoltat experienţa a fost în aşa numitele “cyphers” – cercuri de bboys şi dansatori.

Un dansator/bboy activ, ce se implică activ în viaţa şi cultura hip hop, bboy Omar a fost invitat să jurizeze zeci de evenimente locale, naţionale şi internaţionale iar anul acesta a fost invitat alături de Georges Fagbohoun să jurizeze battle-ul de B Boy din cadrul STRADART 2011.

Este o persoană directă care reprezintă cultura hip hop şi bboying-ul în forma ei originală şi reală, care în acest an.

DJ K-LU. Alin Constantin s-a născut la Hunedoara, şi a venit la Timişoara în 2002. A început demult să cocheteze cu muzica, acasă fiind solist vocal într-o formaţie rock. După experienţa rock a devenit curios ce înseamnă mixatul şi s-a dedicat scratch-ului, A devenit un autodidact, învăţând totul în acest domeniu acasă.

Este un artist apreciat şi prezent la cele mai importante evenimente muzicale, în 2009 fiind invitat la TMBase, cel mai mare festival de muzică electronică urbană din România şi nu numai iar în 2010 împreună cu trupa Funkz Growl a fot la Festivalul de jazz de la Gărâna. Genurile muzicale promovate de DJ K-LU sunt afro-beat, hip hop, funk, jazz, nu-jazz, bossa nova, broken-beat şi breaks.

Acest artist al platanelor, va fi DJ-ul battle-urilor de hip hop din cadrul STRADART 2011.

 

Hip-Hop Maghiar

 

Concert ASK-Hazai Márka (Szeged)

Membri: Istone, Cwosh, Drim, Papachef, Frez, Apes

 

DJ’s:

 

Suhov. Este artistul de neratat al labelului maghiar Budabeats. Şi mai ales, este artistul pe care îl salutăm cu ocazia lansării albumului său cu nici mai mult nici mai puţin de 17 piese Heartbox.

 

Wowbagger. Wowbagger a fost inspirat de discurile funk şi disko ale părinţilor săi. A pornit de aici în căutarea trecutului şi prezentului acestor stiluri.

Stilurile hip-hop şi acid house fiction, determinante la momentul respective au contribuit determinant la formarea sa.

A stat la masa de mixaj de la vârsta de 16 ani. Casetele l-au ghidat spre fusion ”nuskool”. După casetă, drumul a fost direct spre bakelite.

În 2003, împreună cu prietenii săi a format grupul Freakybeats pentru a transpune pe muzică în manieră proprie concepţiile lor despre aceasta.

PARTENERI PUBLICI

Consiliul General al departamentului Rhône, Primăria Municipiului Timişoara, Timişoara Open Art City, Asociaţia AVIS, Casa de clovni, Consiliul Judeţean Timiş, Alianţa Franceză Szeged, Consiliul Consultativ de Cartier Fabric, Maison de la danse din Lyon, Compania Malka, Teatrul Naţional Timişoara, Liceul Shakespeare, Şcoala de dans Ultimate style, Club Taine, Casa Studenţilor,

PARTENERI PRIVAŢI

Continental, Alcatel-Lucent, BRD, Fropin, Apa Nova Bucureşti, Veolia Environnement, RDS-RCS, Zile şi Nopţi, Timisoreni.ro, Kiss FM, Evive, Modernism.ro, Ceasca de cultura, Rainbow print

 

 

COORDINATOR PROIECT

Institutul francez din Timişoara

PARTICIPAREA ESTE LIBERĂ ŞI BINEVENITĂ !!!

 

 

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.