Anatomia proiectului ne îndeamnă la un parcurs autoreferenţial ca expresie a unor preocupări
subiective nu doar legate de tematici filozofice, ci şi de problematici socio-politice. Marilena
Preda Sânc ne propune o privire asupra unor decenii de activitate constantă, o trecere în egală
măsură istorică şi conceptuală prin poveştile personale prinse în cele patru teme majore: corp-
peisaj, modulii, globul şi feminisme.
Culoarea este elementul fundamental în gramatica picturii, o culoare viscerală care ia locul
cuvintelor si refuză odihna ca un organism solicitat până la epuizare. „Pentru mine culoarea este
aer, sunet, carne. Gândesc în ea mai repede decât în cuvinte”. (MPS)
Este vizibilă în picturi, colaje, cărţi-obiect, escapada într-o lume stranie potenţată de construcţii
şi corporalităţi tranşante adesea absorbite într-un teritoriu arid. De partea cealaltă, nu ca o
ruptură, ci doar ca o completare prin alte mijloace, abordate începând cu anii 1990, se află (glob)
obiectul, video-performace-ul şi instalaţiile multimedia care desăvârşesc neliniştile personale, de
această dată nu apentenţa pentru escapada în spaţiul utopic, ci pentru realităţile cotidiene.
Olivia Nitis, curator
Locatie: Muzeul National de Arta Contemporana, Bucuresti
Curator: Olivia Nitis
Perioada: 23.06.2011 – 25.09.2011
Vernisaj: 23.06.2011, ora 19.00
Detalii pe: www.mnac.ro
“MNAC are o anvergură internaţională recunoscută, datorată unei activităţi complexe şi susţinute în promovarea artelor vizuale contemporane, activitate comparabilă cu cea a instituţiilor omoloage din străinătate. Succesul este garantat de o echipă, redusă ca număr, de curatori tineri, condusă de Mihai Oroveanu, lider al artelor vizuale româneşti, dată fiind cunoaşterea lui în amănunt a domeniului în plan local / internaţional. El însuşi artist fotograf, trăitor întru artă şi pentru a-i servi pe artişti (indivizi cu personalităţi puternice greu de mulţumit), Mihai Oroveanu a construit, ca şi Horia Bernea, un Muzeu, MNAC. Ar fi nedrept să o scoatem din ecuaţia reuşitei acestui muzeu pe Ruxandra Balaci, alt lider al artelor vizuale româneşti, care, puternic imersată în arealul artelor contemporane, a creat un network internaţional al muzeului, care să-l poziţioneze printre cele mai importante instituţii europene de acest gen. MNAC este la ora actuală o referinţă de renume pentru Europa de Est.” Marilena Preda-Sanc, 18 ianuarie 2011.
http://www.revista22.ro/muzeul-de-art259-modern259-351i-contemporan259-colec355ia-de-art259-9735.html
Really??? Well,honestly,Mihai Oroveanu was the only interesting person there….but he lost his charm and quality because he he pays too much attention to his future situations…and never to his present.
That’s why he had forgot to live..
And MNAC is in no way a reference as a contemporary art museum in Eastern Europe.
But of course if it suites you,you may kiss Ruxandra Balaci’s ass….hey,what’s the matter,you didn’t do it enough in the real world,now you need to do it on the web..?
that’s fucking desgusting.