Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal prezintă

FELIX AFTENE

NATO COME HOME

25 mai – 10 iunie 2011

vernisaj, miercuri 25 mai, orele 17.00

Sibiu, str. Tribunei, nr.6

orar de vizitare: marţi – duminică, 10.00 – 18.00

Felix Aftene, Nato Come Home, 2000. Courtesy Felix Aftene

Interesele vizuale ale lui Felix Aftene (n. 1972, trăieşte şi lucrează la Iaşi) au oscilat în ultimii ani între video, instalaţie, fotografie şi pictură. În expoziţia de la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal vor fi prezentate lucrări video şi instalaţii de la începutul carierei sale.

Fotografia Nato come home reprezintă documentarea unui performance si a fost realizată în anul 2000, în cadrul festivalului Periferic 4 din Iaşi. Performance-ul s-a desfăşurat în trei spaţii pe care artistul le-a parcurs împreună cu publicul – în faţa Universităţii Alexandru Ioan Cuza unde textul existent pe asfalt “Nato come home” a fost  modificat în “Nato go home”, după care în faţa Centrului Cultural German, unde textul a fost scris în limba germană şi în faţa Centrului Cultural Francez, unde textul a fost scris în limba franceză.

The Bird F117 (2m23s) este o producţie realizată în cadrul festivalului Periferic 3 din 1999, şi prezintă un performance desfăşurat în curtea interioară a Centrului Cultural Francez din Iaşi. Lucrarea a fost inspirată de un moment din războiul din Serbia când divizia anti-aeriană a doborât un avion invizibil F117, fapt a declanşat desecretizarea mai multor manevre militare ale Statelor Unite. Artistul, îmbrăcat în hainele unui soldat american împarte ţigări Marlboro celor prezenţi şi evaluează efectele americanizării în societatea post-comunistă.

Repulsie (3m50s) este o lucrare video realizată între 1994 şi 1995. Prima parte este filmată în căminul studenţesc Puşkin, actualmente Titu Maiorescu din Iaşi, iar cea de a doua parte este filmată din camion, pe o autostradă în sudul Franţei. Video-ul surprinde obsesia dezvoltării inegale a estului faţă de vest, accentuată de vocea unei tinere care vorbeşte despre problemele ei personale, specifice unei societăţi în tranziţie. Cel de-al treilea film propus, Esteticomunica (6m04s) a fost realizat tot între 1994 şi1995, şi problematizează invazia televiziunii, percepută în acel moment ca un tip de comunicare superioară. Pe un monitor de televizor vechi este prezentată activitatea intensă a unei colonii de furnici care dă impresia că este prinsă în cutia aparatului. Lângă televizor se află o construcţie specială în care colonia de furnici poate fi observată şi studiată în timp real.