Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca şi Galeria Casa Matei vă invită joi, 12.05.2011, ora 18:00, la cel de al patrulea eveniment expoziţional din cadrul Competiţiei “Expo Maraton”, competiţie adresată studenţilor Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca. Cei doi expozanţi aflaţi în competiţie, faţă în faţă, în cele două săli ale Galeriei Casa Matei sunt ANNA OLENICENCO, studenta la Facultatea de Arte Plastice, secţia Grafică, anul III, cu proiectul artistic “Alteritatea secretă” şi ADRIAN BALCĂU student la Facultatea de Arte Decorative şi Design, secţia Design, anul III, cu proiectul artistic “Portal”.

ANNA OLENICENCO problematizează în conceptul “Alteritatea secretă” fotografia ca şi imagine irepetabilă. Din punctul de vedere al artistei, fotografia, prin natura ei, nu spune nimic mai mult decât ceea ce este, ceea ce surprinde şi ceea ce prezintă. Intervenţia reflecţiei şi cunoaşterii îndeaproape a subiectului de interes este principalul obiectiv al artistei. Conceptul se bazează pe scoaterea la lumină a identităţii individului şi a naturii lui primordiale. Artista sublinează în lucrările propuse o lume a cărei formă este fundamental modificată de contexte şi care îşi pierde echilibrul şi simetria matricei iniţiale şi care se cufundă în nelinişte, stranietate şi mister. Căutarea este orientată către mentalul individului având ca ţintă relevarea identităţii acestuia, identitatea de dincolo de masca afişată cu naturaleţe. Accentul se pune pe metaforă şi pe mesajul imaginii.

ADRIAN BALCĂU propune o serie de obiecte de design mai mult sau mai puţin funcţionale şi o serie de postere pe care le-a realizat în decursul anului trecut. Un proiect complex în spaţiu dar şi în plan, două viziuni armonios construite care se joacă în mod  creativ în jurul conceptului de bază.

Obiectele sunt o serie de experimente formale, tridimensionale. Miza este obţinerea unor structuri estetice, inedite prin explorarea potenţialului materialului de lucru. Rezultatul acestor experimente constă în structuri inedite, sculpturale şi totuşi funcţionale. Obiectele sunt produsul unui joc conceptual fără constrângeri şi restrcţii. Funcţionalitatea obiectului reiese din forma lui, însă în unele situaţii rămâne pur estetică.

Expoziţia reprezintă o introspecţie în procesul creativ personal şi tine de explorea unei zone creative, libere de forme în relaţie directă cu spaţiul. În această privinţă se relizează un dialog între  ceea ce reiese din reflecţie şi ceea ce reiese din experiment.

Posterele sunt rezultatul unui proces menit să susţină bidimensional conceptul de la care s-a plecat şi să transmită un mesaj concis.

Pentru că marele premiu al competiţiei va fi o vizită de documentare la Bienala Internaţională de Artă Contemporană de la Veneţia şi se va desemna pe baza voturilor publicului, Galeria Casa Matei vă aşteaptă să participaţi la evenimentele menţionate mai sus şi să decideţi câştigătorul.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.