Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi Universitatea Naţională de Arte Bucureşti vă invită în ziua de 2 octombrie 2018, la ora 16:00, în Sala de Sticlă, Şos. Kiseleff nr.30, la vernisajul expoziţiei de artă textilă EVOCĂRI.

Proiectul reprezintă cercetarea desfăşurată pe paliere stilistice/temporale/spaţiale diverse,  pe parcursul primilor doi ani de studii universitare, realizată de studenţii anului III Licenţă, sub coordonarea conf. univ. dr. Daniela Frumuşeanu, Departamentul Arte Textile şi Design Textil, Facultatea de Arte Decorative şi Design, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti. Concret, este vorba despre o expoziţie de artă textilă  care cuprinde obiecte/accesorii vestimentare/sculpturi textile, metraje imprimate  încadrate stilistic, realizate în tehnici mixte. Arealul geografic sugerat de aceste  lucrări cuprinde motive decorative insiprate din arta: României, Japoniei, Indiei, Africii,  Egiptului, Italiei. Pentru realizarea compoziţiilor au fost utillizate cu preponderenţă elementele vegetale, dar nu lipsesc nici elementele zoomorfe sau antropomorfe. Pe lângă acestea, publicul va putea admira metraje imprimate serigrafic   inspirate de forme aparţinând lumii vegetale și minerale.

Expun următorii studenţi: Ionela Apetrii, Carmen Copoceanu, Maria Alexandra Frȋncu, Laura Greaca, Livia Greaca, Simina Mirea.

Evenimentul  va fi un bun prilej pentru studenţii participanţi de a antrena publicul într-un joc interactiv, în cadrul a două workshop-uri ale căror date de desfășurare vor fi anunţate ulterior.

Expoziţia  EVOCĂRI va putea fi vizitată de miercuri până duminică, în perioada 2 – 28 octombrie 2018, între orele 10:00 – 18:00, în Sala de Sticlă, Şos. Kiseleff nr.30.

 

Instituţii organizatoare: Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi Universitatea Naţională de Arte Bucureşti.

Curator/coordonator: conferenţiar univ. dr. Daniela Frumușeanu.

Colaborator: tehnician, Rodica Marin.

Procesare digitală afiș/banner: Laura Greaca și Livia Greaca.

Sponsor: Rembrandt Art Centre.

Parteneri: Uniunea Artiştilor Plastici din România, D’arte Da Vinci.

Parteneri media: MODERNISM, Magna News, AGERPRES, Jurnalul Bucureștiului, 7seri, Radio România Cultural, Radio România Internaţional, Radio România Antena Satelor,  Radio România  Actualităţi, Vacanţe la ţară, Intell News, RI, Radio Trinitas, TVRi, TRINITASTV.

Intrarea este liberă.