Un nume familiar al celor mai faimoase catwalk-urilor compania Hugo Boss a ignorant cu succes până în 2000, că fondatorii săi au folosit munca forțată prin sclavie a prizonierilor în timpul războiului.

Hugo Boss și-a deschis magazinul croitorie în 1924 și a găsit o piață pregătire pentru uniforme: SA (Sturmabteilung ) Cămăşile Brune, mai târziu Cămăşile negre SS și cele ale Hitlerjugend.

Boss a câștigat contractual ca și principal furnizor toată colecția de uniforme National Socialiste, iar în 1 aprilie 1931, s-a alăturat Partidului Nazist.

Cu  Wehrmacht-ul ca unul dintre prinicipalii clienți ai săi, cererea a crescut, în timpul remilitarizării Germaniei, şi cu atât mai mult după izbucnirea războiului în 1939. Boss a avut nevoie de croitorese şi muncitori.

Sute de sclavi din Europa de Est, dar și prizonieri de război din Polonia și Franța au fost aduși pentru a suplimenta forța sa de muncă. Priorităţile lui Boss au fost lipsite de ambiguitate: producţie şi profit.

În ultimii ani, compania a citat apovizionarea cu muncitori ai lui Boss, ca dovadă că a fost un angajator binevoitor de muncă forţată (o declaraţie care asunde o contadicție în termeni).

Istoricul german, Elizabeth Timm, a descoperit documente din timpul războiului citând motive precum acela că Boss nu a vrut “o grijă deosebită pentru femeile poloneze, doar o garanţie că lucrările vor fi efectuate eficient.” Angajați din companie au vizitat ghetourile şi lagărele din Polonia pentru a selecta lucrătoare potrivite pentru deportare.

Uniforma tradițională SS (1932-1945)

Hugo Boss si managerii săi germani nu pot fi văzuți altfel decât ca susținători ai Arbeit macht frei, chiar dacă la un alt nivel, împreună cu Heydichs şi Eichmanns. Aparent post-război autorităţile germane au împărtăşit punctul de vedere, că Hugo Boss însuşi a fost deposedat de dreptul său de vot în Germania şi amendat cu 80.000 de mărci înainte de moartea sa în 1948.

În aprilie 2000, înclinându-se în urma confruntărilor cu presiunile guvernamentale germane, actualii proprietari ai Hugo Boss au fost de acord să plătească 100.000 dolari despăgubiri într-un fond pentru foștii muncitori sclavi.

Vezi și Premiul Hugo Boss pentru artă contemporană administrat de Guggenheim Museum

1996

Primul Hugo Boss Prize a fost acordat lui Matthew Barney,  cineast și sculptor american. Ceilalți nominalizați au fost:

1998

Douglas Gordon, artist video scoțian, a căștigat cel de-al doilea Hugo Boss Prize. Ceilalți nominalizați au fost:

2000

Cel de-al treilea Hugo Boss Prize a ajuns la Marjetica Potrč, artista slovenă, architectă și teoretician urban ce lucrează cu fotografie și sculptură. A fost prima femeie care a câștigat premiul, și singura până la Tacita Dean în 2006. Ceilalți nominalizați au fost:

2002

Pierre Huyghe, artistul francez care lucrează în medii multiplea a câștigat cel de-al patrulea Hugo Boss Prize. Ceilalți nominalizați au fost:

2004

Al cincilea Hugo Boss Prize a fost acordat lui Rirkrit Tiravanija,  Thai artist născut în Buenos Aires care lucrează în New York, Berlin și Bangkok. Ceilalți nominalizați au fost:

2006

Al șaselea Hugo Boss Prize a fost acordat artistului britanic Tacita Dean. Ceilalți nominalizați au fost:

2008

Al șaptelea Hugo Boss Prize a fost acordat palestinianului Emily Jacir. Ceilalți nominalizați au fost:

Influenţa designului Hugo Boss pe scară largă, poate fi notată în special în cinema, observată mai ales în ținutele de ofiţeri imperiali din Star Wars.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.