Expoziţie dedicată publicităţii din România post-comunistă, la Institutul Cultural Român
Marţi, 12 octombrie 2010, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucuresti) va avea loc vernisajul expoziţiei „Reclama în tranziţie. Între timid şi provocator“, curatori: Ucu Bodiceanu si Ancuţa Lăcrimioara Chis.
Expoziţia, deschisă până pe 20 octombrie, ilustrează evoluţia publicităţii din România în primul deceniu post-comunist. Cei doi cercetători clujeni continuă, astfel, proiectul iniţiat odată cu expoziţia „De la sublim la ridicol. 70 de ani de reclamă în România“, consacrată publicităţii româneşti de la sfârşitul Primului Război Mondial până la căderea regimului comunist, expoziţie găzduită de ICR în primăvara acestui an (www.icr.ro/70ani_reclama).
Demersul este motivat de credinţa curatorilor în relevanţa sociologică a peisajului publicitar: „Prima decadă post-decembristă în care comunismul agonizant şi capitalismul incipient convieţuiau liber consfinţit poate fi cel mai bine ilustrată prin intermediul reclamei. De la Partidul Unic la 62 de partide în 1990, de la căciuliţa miraculoasă care asigura liniştea românilor şi oul afrodiziac, la aspiratorul bun la pat, alte şi alte produse şi servicii au îndreptat privirea oamenilor spre consumism. Reclame (la ţigarete) care odată invadau spaţiul public, ţepe celebre în anii ’90 (Caritas, medalioane în franzele, talismane şi unguente miraculoase), dar şi mari corporaţii care au făcut istoria reclamei profesioniste pot fi văzute într-o expoziţie inedită care adună cele mai reprezentative imagini, dictonuri şi simboluri care animau presa vremii. Evoluţia reclamei, de la amatorismul ghiduş la advertising-ul cu mare putere de convingere ia aspecte dintre cele mai neaşteptate. Formulări devenite celebre („Sindicate din toată ţara! Atenţie! Ofertă specială de Crăciun!”, „Respectă-ţi plăcerile!”, „Se spune că în viaţă cele mai plăcute lucruri sunt fie ilegale, fie imorale, fie îngraşă.”), apelul la igienă personală („Zâmbetul lui o fascinează, modul lui de viaţă o impresionează, inteligenţa lui e seducătoare. Dar cine suportă mirosul de picioare?”) şi mari branduri internaţionale de cosmetice, maşini sau alimente se întâlnesc pe simeze pentru un efect cu adevărat fulminat. Pornind cu îndemnuri mobilizatoare de a topi maculatura ceauşistă, continuând cu reclama la verighete de aur în care cumpărătorii trebuiau să aducă dovada de la Starea Civilă că sunt programaţi la căsătorie, dar şi emanciparea femeii prin «Eu să cos şi să calc?» ne transpun fidel într-o Românie în care transformările şi tatonările capitaliste se ţin strâns legate de trecutul comunist. “ – Ucu Bodiceanu, Ancuţa Lăcrimioara Chis
Accesul publicului este liber (zilnic, între orele 10.00-20.00)
www.icr.ro/reclama_in_tranzitie
Contact media: Serviciul Presă al ICR, tel: 031 71 00 622, e-mail: [email protected]
draga cosmin, pentru domnul patapievici romania miroase toata a picioare pe care nu le suporta , vorba reclamei timide si provocatoare.dar noi suntem toleranti ,cel mai tolerant si mai inteligent popor din lume.suportam pana si mirosul dumnealui vadit antiromanesc.daca tot sunt asa de destepti ucu ala si ancuta aia la ce le foloseste sa umileasca poporul roman si miile de copii talentati din aceasta tara. sa spuna mai intai cate concursuri de design adevarate au organizat pentru copiii d i n tara asta ,ei marii curatori,macar de 50eu acordati de mastodontul ala de icr, pentru a carui incalzire numai, platim din banii nostri mii de eu,pe toate angajatele de acolo gen branzescu, protopopescu care habar n au ce e aia arta. au citit ,ucu si lacramioara, vreodata, proverbele pe care buquinistii din bucuresti le au afisat pe zidul universitatii, sa vada cat de profund gandeste acest popor, ce genial spirit de observatie,ce bun gust si cumpatare, ce limba bogata in nuante si sensuri? din toata aceasta zestre uimitoare de inteligenta nativa ei vad numai ce vrea seful lor.:spuma murdara de comercianti capatuiti de aiurea care isi vand boarfele.credeam ca tanara generatie are sira spinarii,ea care e intotdeauna un factor de progres.bai ucule si bai ancuta, atentie bai, poporul asta n a dorit nici comunism nici capitalismul asta salbatec.n a dorit decat sa traiasca in pace.de ce aveti voi obsesiile astea?daca dumnezeu v a pus cap pe umeri de ce nu l folositi si reproduceti ca niste papagali ce vi se serveste? regards and best wishes elena