Pentru că tot e vară au început să se aprindă discuții. Celebrity Deathmatch. Cod roșu.

Jurnalistul Mircea Toma a publicat in săptămânalul Kamikaze un articol despre relația galeristului Dan Popescu cu artistul Ion Bârlădeanu cu titlul: Fiul unui fost ministru jupoaie un fost boschetar: povestea fantastică a lui Ion Bârlădeanu

Pentru a vă face o idee despre forța atacului reproducem aici un scurt pasaj:

“Haiducul bogat fură de la sărac

Nu-i așa că sună prea frumos ca să fie adevărat? Probabil că din considerente estetice, încercând să scape de amprenta de telenovelă, galeristul Dan Popescu a mutat povestea din spaţiul celest în noroiul dâmboviţean. Concret, l-a jefuit pe cel pe care l-a lansat, imediat după ce a avut ce jefui. Relaţia lui Ion cu Dan Popescu începuse decent: Dan l-a cazat într-o garsonieră (spunea el, atunci; azi aflăm că era o boxă într‑un demisol), i-a cumpărat un costum și l-a scos prin lume. De fapt, astea sunt gesturi profesionale: un galerist investește în artistul pe care-l promovează.

De aceea, galeristul pretinde procente din banii câștigaţi din vânzarea lucrărilor. Procentele astea sunt subiect de negociere, dar cutuma le plasează undeva în zona 20-30%. Dan Popescu a optat pentru un alt procent: 100. Toate cele 2.000 de lucrări ale lui Ion au ajuns în galerie pentru a fi înrămate și apoi semnate de autor. De atunci, artistul nu și le-a mai văzut decât pe cele expuse în expoziţii. A fost pus, în schimb, să semneze un document prin care și-a cedat „integral și exclusiv“ toate drepturile patrimoniale asupra operelor proprii din perioada 1979-2020. Când s-a dezmeticit, reacţia lui Ion a fost tipică: s-a revoltat și s-a autoexilat: a revenit la ghenă și la pet-ul de vin. La acea oră se vânduseră lucrări în valoare de aproape o jumătate de milion de euro.”

Pe blogul său Dan Popescu dă o Replică articolul domnului Mircea Toma din săptămînalul Kamikaze

Pe scurt, atacă: “Sunt uimit de faptul că înainte de acest articol domnul Toma nu m-a sunat pentru a afla şi punctul meu de vedere. Speram că este un jurnalist de onoare care s-a despărţit de comunism; numai atunci un om era acuzat fără putinţa de a se apăra. Ca să nu mai vorbesc de atacul cel mai abject – atacul la familie, absolut irelevant şi în acelaşi timp odios. E surprinzătoare această lipsă de profesionalism din partea unui domn care a fost în primele rînduri în lupta pentru libertatea presei şi care conduce o agenţie de monitorizare a presei.”

Se disculpă: “Din punct de vedere uman şi profesional nimic din ce am făcut nu este greşit sau imoral. Prin urmare, aşa cum m-am întrebat şi eu, aţi putea să vă întrebaţi şi dumneavoastră cine anume ar fi interesat de transformarea lui nea Ion dintr-un artist plastic într-un mit media? Şi cine ar putea profita de pe urma distrugerii unei relaţii viabile dintre mine si nea Ion?”

Comentează cu regret: “Vă spun aceste lucruri pentru că domnul Nanau este un om foarte influent în viata lui Ion mai ales atunci cînd se pune problema ca acesta din urmă să-şi inventeze duşmani. Pot însă să spun că nu susţinerea în producerea filmului în sine o regret ci felul în care acesta l-a transformat pe nea Ion dintr-un artist plastic într-un artist de tabloid.(…) Retrospectiv regret că nu am negociat o poziţie ceva mai puternică în film pentru a-l împiedica pe regizor să transforme totul într-un bîlci spectaculos. Doream ca focusul să fie mai degrabă pe lucrările şi opera lui nea Ion decît pe “spectaculosul” poveştii lui.

Vorba unui comentator “Popescu are argumente emoționale și notiuni vagi cand e vorba de bani și altele. Urmează ceva frumos, stăm aproape…”

vezi și Istoria scandalurilor din arta românească contemporană