Vrei să fii în formă vara asta și să încerci ceva nou? La capătul zilei, uită de rutină și răcorește-te cu un curs de dans contemporan! Te vei mișca, îți vei cunoaște mai bine corpul, vei primi energie, încredere, te vei simți liber, în vervă și cu mult chef de viață. Te antrenează să te simți bine coregraful Cosmin Manolescu în luna iulie la București.
Adresate publicului larg și organizate în cadrul proiectului „Dans.Acces”, cursurile vor avea loc în zilele de 7, 8, 9 & 12, 14, 16 iulie, între orele 19.00-22.00, în studioul 2 al Centrul National al Dansului București (B-dul Nicolae Balcescu nr. 2, Cladirea TNB, intrarea Lăptăria lui Enache, etaj 3).
Taxa pentru întregul modul de 6 cursuri este de 200 lei, iar pentru un curs separat de 40 lei. Pentru înscriere doritorii sînt invitați să trimită pînă la data de 6 iulie un email la [email protected], menționind interesul și nivelul de experiență. Locurile sînt limitate, accesul se va face în ordinea înscrierilor primite. Taxa se va achita la începutul primului curs.
“Dans.Acces” reprezintă o serie de ateliere de mișcare corporală, dans și improvizație conduse de coregraful Cosmin Manolescu și se adresează tuturor persoanelor interesate să se exprime prin dans contemporan, indiferent de vîrstă, pregătire și condiție fizică. Pe parcursul atelierelor vor fi abordate diferite tehnici de relaxare a corpului, yoga, bodywork și exerciții de improvizație.
Cei interesați de organizarea unor ateliere de dans contemporan pentru categorii de cursanți definite (liceeni, actori, persoane cu deficiențe locomotorii, etc.) din orice oraș din țară, pot scrie la [email protected].
Cosmin Manolescu este coregraf și manager cultural, director artistic al Companiei Paradis Serial (noul nume al Companiei DCM). A absolvit Liceul de Coregrafie din București (1988), Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică București (secția coregrafie, 1996) și European Masters’ Degree in Cultural Management (programul Ecumest, 1996). A studiat dansul contemporan cu Christine Bastin, Dominique Bagouet, Christian Trouillas, Karine Saporta, Joseph Nadj în cadrul proiectului “La Danse en Voyage” organizat de AFAA, Ministerul Culturii și Uniter între 1991-1993. Ulterior a urmat cursuri tehnice și de compoziție coregrafică cu Mark Taylor, Irene Hultman (USA, American Dance Festival 1994), David Zambrano, Ko Murobushi, Emio Greco și Andrew Harwaood (DanceWeb 1999). În 1997 împreună cu Gabriela Tudor înființează Fundația culturală Proiect DCM, care a avut un rol esențial în dezvoltarea dansului contemporan în România, precum și în crearea Centrului Național al Dansului din București în 2004. În 1998 a inițiat și condus proiectul “Dans.Acces” de formare a publicului pentru spectacolul de dans contemporan, în cadrul căruia a organizat ateliere și spectacole cu tineri liceeni și persoane cu deficiente locomotorii. A condus cursuri și ateliere de dans pentru pre-școlari, elevi și public larg la București, Uzes, Iași, Cluj-Napoca.
Foto: Atelier de dans, Fabrica de pensule, Cluj, martie 2010. Imagini de la acest atelier sînt disponibile la http://www.youtube.com/watch?v=uZWJOjpz4GQ.
Compania Paradis Serial
CP 22 -183, București
[email protected] | 0722 322 366, 0740 300 124
Recent Comments