Doua lucrari de pictura, in valoare de 20.000 euro, realizate de artistul Dumitru Gorzo au fost furate in plina strada, in urma cu circa trei saptamani. Ele faceau parte dintr-un proiect de arta publica, demarat in 5 decembrie 2009, in Bucuresti, iar ansamblul de 20 de lucrari era expus pe Bulevardul Dacia, langa intersectia cu strada Nicolae Iorga, informeaza site-ul modernism.ro. Proiectul trebuia sa fie expus pana pe 15 februarie, insa imediat dupa constatarea furtului lucrarile au fost retrase.
Gorzo: “Aceste doua lucrari furate sunt cam blocate”
“Din pacate, eram plecat din tara, m-am intors abia de trei zile si inca nu am reusit sa fac o reclamatie la politie, dar probabil ma voi ocupa de asta in zilele urmatoare”, ne-a declarat artistul. “In conditiile date, pe piata de arta aceste doua lucrari furate sunt cam blocate. Spun asta pentru ca nu erau semnate, nici o lucrare nu era semnata, doar undeva pe fata uneia dintre lucrari cineva a dat cu spray si a scris numele meu. Iar actorii de pe piata de arta, galeristii, expertii au cunostinta despre acest fapt si niciodata nu vor cumpara sau nu vor vinde o lucrare de-a mea furata. Probabil ca hotul va ramane cu cele doua picturi in familie si le va darui urmasilor sai”, adauga Gorzo. Galeria Slag din New York, cea care il reprezinta, a incercat sa asigure picturile, insa suma declarata, in valoare de 100.000 euro, a speriat companiile de asigurari romanesti contactate. “Poate daca era vorba de o suma mai mica sau una mai mare, care sa merite efortul, ar fi fost de acord. De aceea, imediat dupa furt am dat jos si celelalte lucrari”, mai spune Gorzo. Cu toate acestea, proiectul sau va continua, iar reprezentantii sai cauta acum o galerie din New York care ar putea gazdui proiectul intrerupt. Lucrarile sunt mari, fiecare avand dimensiunea de 120 x 190 cm.
Imediat dupa ce a aflat de furtul picturilor, Dumitru Gorzo a afirmat pentru modernism.ro: “Prezentarea unei lucrari pe strada, la nivelul trecatorilor, lucrare care, de altfel, ar fi putut foarte bine sta intr-un muzeu de arta contemporana, avea ca mobil crearea unei comunicari de natura estetica. As fi putut expune reproduceri ale respectivelor picturi, insa am preferat acest fel de intalnire. Cunosteam faptul asumarii anumitor riscuri, insa asta nu poate sa anuleze furia si dezamagirea”.
Hotii de arta din Romania iubesc opera contemporana. Afirmatia ar putea fi sustinuta nu numai de furtul acestor doua picturi, dar si de furtul celor 40 de fotografii ce alcatuiau expozitia “Bucurestiul meu drag”, deschisa la statia de metrou Dristor I in mai 2008. Lucrarile au rezistat pe pereti doar o zi dupa vernisaj.
Dumitru Gorzo nu-si pierde optimismul, ba dimpotriva. El a revenit in tara pentru a-si pregati o alta expozitie, intitulata “Wunderkabinett”, care a fost vernisata aseara la Galeria Laika din Bucuresti.
Preluare din “Romania Libera”. Articolul aici
Recent Comments