fpliant-fataParcul Artelor, ediţia a II-a îşi va deschide porţile vineri, 19 iunie la ora 11 dimineaţa, pentru a celebra “550 de ani de vitalitate şi creativitate urbană bucureşteană”. Iată că, după îndelungi pregătiri şi “frământări” creative, conceptul nostru de a transforma, măcar pentru puţin timp, acest spaţiu într-o explozie de frumos, culoare şi cultură s-a concretizat.  

Veniţi alături de noi în Parcul Naţional (Lia Manoliu) pentru a sărbatori timp de trei zile spiritul artistic şi creativ al oraşului care a fost de-a lungul existenţei sale atât leagăn cât şi sursă de inspiraţie pentru numeroase generatii de artisti. Şi cum vom face asta? Vom sărbatori prin muzică vineri seară alături de Trupa Trei Parale, sâmbătă de trupa Glissando şi Circ Parada, şi duminică de Animal X şi Biluna Jam Session (o producţie laBOMBAstudios – Centrul Comunitar pentru Educaţie şi Artă Activă – Rahova Uranus). De asemenea vor susţine concerte în cele trei zile Dekadens, Zgârie Nori , Koszika and all her friends, Minus, Dj Kojo DJ Zone şi alţi special Dj guests. Vineri seară aveţi ocazia să asistaţi la reprezentaţia de dans contemportan “Dansez pentru Mine”. Trupele de teatru ArCa LuI nOe, Al Nostrum, INDart şi Paiaţa care vor susţine reprezentaţii atât pentru cei mari cât şi pentru pitici. Arta cinematografică va fii reprezentată printr-un maraton de scurtmetraje, filmul documentar „Bucureşti 1940” si filmele Calea Victoriei” (regia Alexandru Sirbu, scenariu Eva Sirbu) „Porţile albastre ale oraşului” (Mircea Mureşan) şi „Pepe si Fifi” (Dan Piţa). Iubitorii literaturii vor putea să petreacă timp în compania carţilor şi a autorilor în cadrul librariei special amenajate in amfiteatru .De asemenea vă veţi putea delecta cu expoziţii de pictura, fotografie (in colaborare cu “Bucureştiul Meu Drag”), sculptură, street art. Terasa “Green Hours” se muta şi ea în parc pentru a oferi ocazia unor momente de relaxare alături de prieteni. Cât despre visual art,vă aşteaptă atât sub forma de proiecţii de fotografie digitală şi grafică cât şi ca “special act”, seara, alaturi de Vj Eko and guests. Veţi avea ocazia sa participaţi la workshopuri de pictură, sculptură, street art, juggling, airbrush art susţinute de artişti experimentaţi în domeniu. Cei de la Juggler.ro vor fii prezenţi la eveniment într-un mod spectaculos atât cu animaţiile de zi (jonglerii cu mingi sau măciuci, diablo, devilstick, poiuri) cât şi cu cele de noapte (firejuggling). Green Fair vine cu târgul de Handmade iar pentru amatorii de sport vor fii concursuri de biking şi de ping-pong  precum şi o demonstraţie a echipei naţionale de tenis de masă. Totodată, pasiunea “nebună” a gamerilor de PlayStation va fii satisfacută în zona “Rămâi copil”. Cei mici se vor putea delecta cu teatru de copii, face-painting, modelare baloane având parte şi de animatori care să-i încânte .

Expoziţia inedită “Hair as art” a Codruţei Farcaş şi expoziţia de ilustraţie cu tentă socială a artistului Cristi Farcaş vă vor uimi compoziţional, iar tinerii actori vă vor surprinde cu improvizaţiile neaşteptate. Şi pentru că viitorul planetei ne preocupă din ce în ce mai mult, vom susţine împreună cu asociaţia “Generaţia Verde” şi studenţii de la peisagistică acţiuni dedicate ecologiei. Prezentatorii evenimentului vor fi Gianina Corondan şi Şerban Copoţ (Hiena -Animal X). Intrarea la eveniment este liberă. 

Evadează din jungla urbană şi paşeşte într-o oaza a culturii şi a fanteziei, unde arta este cea mai sinceră formă de exprimare!