ARTA FACE O NOAPTE ALBĂ
Bucureşti
26 & 27 mai 2007, 19:00 – 04:00
Noaptea albă a galeriilor bucureştene se consumă între 26 şi 27 mai 2007, în intervalul 19:00 – 04:00. Născută din necesitatea de a conecta în reţea cele mai dinamice şi efervescente spaţii de prezentare şi promovare a artei contemporane, fie ele galerii publice ori private, ideea “aduce la un loc” proiecte ale unor tineri artişti bucureşteni şi nu numai.
Galeriile de artă sunt mici laboratoare, puncte vii pe harta oraşului, capabile să genereze prin discursul lor evenimente ce nu pot fi ignorate în societatea contemporană. Un astfel de tur de forţă cultural, ce poate prilejui inedite întâlniri între artişti, lucrări şi public favorizează o privire de ansamblu asupra artei contemporane româneşti şi a rolului galeriilor în conturarea unui nou layer urban.
Exploratorii nopţii albe a galeriilor vor descoperi sofisticate lucrări şi instalaţii site-specific selecţionate de un juriu alcătuit din Aurora Kiraly (curator Galeria Nouă), Alexandra Croitoru (artist, asistent al Universităţii de Arte din Bucureşti), Ştefan Tiron (curator independent şi teoretician) şi Raymond Bobar (editor al publicaţiei Republik).
Comunitatea virtuală a proiectului poate fi consultată la adresa: www.noaptea-galeriilor.blogspot.com.
Proiecte semnate de: Ovidiu Feneş, Alina Popa, Irina Gheorghe, Mihuţ Năiţă, Marina Albu, Dan Pintea, Szilard Miklos, George Drîmbău, Sebastian Big, Ciprian Dicu, Ana Blidaru, Anca Benera, Olivia Mihălţeanu, Alex Ciubotaru şi grupul Peer to Peer, plus expoziţia colectivă Ne placă ce faci. Skateboard Art.
Spaţii de desfăşurare: Galeria Andreiana Mihail, Galeria Nouă, HT003, UNAgaleria, Galeria Posibilă, Galeria HAG, Galeria H’art, ArCub, Galeria 26/OTA, Galeria Streetwise, Librăria Cărtureşti, Galeria de Artă Digitală 115.
Autorul proiectului: Suzana Dan
Coordonator: Silvia Rogozea
Organizator: Fundaţia HAG
Co-organizator: ArCub
Finantator: AFCN
Partener: Peggy Production, MNAC
Parteneri media: Timeout, B24Fun, Feeder
1. Galeria Andreiana Mihail / Str. Pandele Taruşanu 4 bis
2. ArCub / Str. Batiştei 14
3. Galeria 115 / Str. Mihai Eminescu 115
4. Librăria Cărtureşti / Str. Arthur Verona 13
5. Galeria HAG / Str. Maria Rosetti 53
6. Galeria H’art / Str. Mihai Eminescu 105-107
7. Galeria HT003 / Str. Hanul cu Tei 22
8. Galeria Nouă / Str. Academiei 15
9. Galeria 26/ OTA / Str. Dr. Staicovici 26
10. Galeria Posibilă / Str. Popa Petre 6
11. Galeria Streetwise / Str. Aurel Vlaicu 146
12. UNAgaleria / Str. Budişteanu 10
GALERII & ARTISTI
Galeria Andreiana Mihail
GALERIILE DIN ROMÂNIA ŞI PIAŢA INTERNAŢIONALĂ DE ARTĂ – prezentare (19h00)
Galeria Nouă
NE PLACĂ CE FACI
Expoziţia conţine lucrări semnate de artişti locali şi internaţionali fiind rezultatul unei colaborări dintre curatorii locali (Mihai Hincu/Neon şi Ştefan Tiron) şi Galeria Inoperable din Viena
-19:00 skate video screening
-20:00 talpavideo.ro feature
-20:30 skate video screening
-21:30 surprise contest
-22:00 cockplay.ro chillaxing
Galeria HT003
Olivia Mihălţianu
Recreează atmosfera unui 7 – 11 (magazin deschis non-stop) din America, prin prisma experienţei personale ca angajat în schimbul de noapte.
Galeria UNA
STELUŢA ŞI NELUŢA
AMINTIRI DIN VARA ANULUI
Alina Popa
CHEIA 88 SKY 89 ALINA LA ŞCOALĂ 88 PLIMBĂRI CU RODICA DUPĂ ACCID. 89 IARNA 87/88 CRĂCIUN LISTER SERBARE OPERA POIANA BRAS. ALINA 1987 – 1989 MARE-MUNTE REVELION CU MĂŞTI FLORI PRIMĂVARA BUC CUTREMUR FAMILIE ALINA
Irina Gheorghe
Uneori, fără să vrem, în momentele de relaxare sau seara stînd în fotoliu în faţa televizorului, te năpădeşte cîte o amintire, ce uneori te face să zîmbeşti, fără să vrei aluneci în clipa acea… retrăind momentul din toţi porii tăi, clipele minunate şi ..atunci cînd cel de alături te observă şi-ţi face observaţie parcă …te zmulge din …călatoria ta din… timpul vieţii unde ai trăit momentul acela… !!!
“FOTOLIUL DIN ODAIE “…..Mirabela Dauer…minunate cuvinte, ca şi amintirile tale… cîte clipe din astea nu ne trec tuturor prin gîndurile de seară? Cîte?
Galeria Posibilă
Szilard Miklos / Sebastian Big
PRIETENIA MAGHIARO-ROMÂNĂ ARC PESTE TIMP
George Drîmbău
SUBDIVIZĂRI
lucrări de artă conceptuală funcţionînd ca nişte transcodări non-culturale de idei filozofice
Galeria HAG
Dan Pintea
HABITAT
o reconstrucţie a camerei de lucru
Galeria H’art
Ovidiu Feneş
RADIO
proiect care cuprinde tot felul simboluri, artefacte legate de cultura radio-ului şi releelor radio, radioamatori etc.
Oana Lohan
ŞANTIER SEXY & FICTIV
Obiecte improprii ale modernităţii în Bucureşti, oraşul caselor dezgolite, străzilor şi sufletelor răscolite, fetelor frumoase, bordurilor înalte, parcărilor în brăduţ şi virilităţii în şantier.
ArCub
Marina Albu
SHARING AND SECURITY – expo / performance (20h00)
Nevoi comune, activităţi comune, acţiuni zilnice care conectează; schimburi de idei, de informaţii, de responsabilităţi – a impărţi inseamnă a dărui şi a răspîndi, nimic nu e dezavantajos de fapt, on- sau offline, uman, emoţional sau strict profesional, totul se transformă, se consolidează prin transmiterea mai departe.
Mic istoric printat despre copyleft, open source, ubuntu, sharing in the world of computers, printuri, performance, polaroide pentru întîrziaţi, poveste şi muzică.
Galeria 26 /OTA
MNOR (Mihuţ Năiţă & Roxana Orghidan)
EST C’EST JOUE NOUS PLAÎT
o joacă rivală între pictură şi fotografie/graphic design.
PEER TO PEER (Diana Duţă & Cătălin Ilie)
NU LUCRAŢI NEASIGURAŢI ÎN LOCURI PERICULOASE
O instalaţie cu picturi dezgropate direct din sufrageriile bunicilor, însoţite de kituri de ‘do-it-yourself’. Esenţializarea unui stil prin înscrierea lui într-un şablon (mental dar şi material) şi reflecţia asupra persistenţei şabloanelor în condiţii (aparent) semnificativ schimbate.
Ana Alexandra Blidaru
AUTOPORTRETUL PREZENŢEI
Absenţa aparentă. Prezenţa detectată. Eu-ul se reflectă mai mult sau mai puţin în locurile în care trăieşti sau prin care treci, dar o nouă oglindă îţi tradează întotdeauna prezenţa.
Galeria 115
Anca Benera
THE PILOW FIGHT CHAMPIONSHIP
Come and join the fight!
Plastic fairy & guests.
Ciprian “Tehas” Dicu – street artist şi character design hustler, care în tot ceea ce produce încearcă să dilueze şi să violeze graniţele dintre street culture şi high culture, va realiza în spaţiul Galeriei 115 o instalaţie „magică” cu efect stimulant şi, încă o dată, va crea viaţă cu ajutorul tehnologiei.
Streetwise Gallery
Alexandru „Ciubi” Ciubotariu
PERSONAJE
“Viaţa personajelor din oraş pare efemeră şi brutală. Sînt şterse, cojite, dezlipite si repictate fără milă. Cum arăta arborele genealogic al acestor personaje? Cît de stufos este? Cine a fost mai întîi: pisica pătrată sau peştele răpitor?”
– curator Ştefan Tiron
Cărtureşti*
KOMBINAT: RUINE INDUSTRIALE ALE EPOCII DE AUR
Expozitie organizată împreună cu Igloo
*Cu ocazia Nopţii Albe a Galeriilor, Librăria şi Ceainăria de la Cărtureşti vor fi deschise pentru public în intervalul orar al evenimentului.
mai multe detalii pe http://www.noaptea-galeriilor.blogspot.com
Recent Comments