Lansare la Institutul Cultural Român
Joi, 7 decembrie 2006, ora 13, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38) are loc lansarea albumului Pictură şi reverie/Painting and Reverie – Maria Pillat-Brateş, publicat la Editura Universalia. Vor prezenta Tudor Octavian, Horia-Roman Patapievici, Monica Pillat, Geo Şerban şi Doina Uricariu.
Maria Pillat-Brateş (1892 – 1975) s-a afirmat în perioada interbelică, numele său fiind legat de arta acuarelei, desenului şi ilustraţiei de carte. Premiul obţinut la debutul din anul 1914, la Salonul Tinerimii artistice, unde a expus la îndemnul lui Jean Steriadi,
avea să fie confirmat de întreaga sa operă. Lucrările ei s-au bucurat de aprecierea celor mai importanţi critici de artă interbelici, fiind expuse la Paris, Londra şi Chicago. Acuarelele Mariei Pillat-Brateş au fost remarcate pentru arta desenului rapid şi valorile cromatice, pentru compoziţia rafinată şi tehnica influenţată de impresionismul şi postimpresionismul european, la confluenţa cu japonismul care a cucerit Europa. După căderea Cortinei de Fier, artistei i-a fost interzis să mai participe la expoziţii.
Refuzul oricărui compromis cu proletcultismul şi realismul socialist, precum şi apartenenţa la marile familii Brătianu, Pillat şi Procopie-Dumitrescu au făcut ca destinul să-i fie marcat de ani de detenţie şi domiciliu forţat.
Albumul, realizat de scriitoarele Monica Pillat şi Doina Uricariu, precedemarea retrospectivă a artistei care va avea loc la Palatul Cotroceni în 2007. “Trebuie să observ de la început că ceva din parfumul subtil al unui Pallady mi se pare plutind în câteva opere… Cele mai multe au însă o vigoare, un relief, o exactitate admirabile.” G. Oprescu
Contact media:
Serviciul de Presă al ICR, [email protected], tel 031 7100 622
Recent Comments