Vernisaj Nicolae Comănescu

“Beach Boy”

Side A – Miercuri, 26 Aprilie 2006, ora 19.30,
Galeria 26, Str. Dr. Staicovici nr.26

Side B – Joi, 27 Aprilie 2006, ora 19.00,
Atelier HAG, Str. Maria Rosetti nr. 53

“Cite fire de nisip exista in Univers?” Aceasta era intrebarea-cliche din emisiunile de stiinta folosita ca sa ne familiarizeze (sic!) cu infinitul. Ei bine Comanescu le-a numarat si adunat, si au rezultat vreo 25 de tablouri in care filmele bune americane ne cheama pe plaje aberante, din cele pe care numai in momentele de euforie maladiva ni le inchipuim.

Galioanele din planul secund sunt din sec 17 (atunci cind piratii miroseau a lemn ud- sarat-acru) iar in prim plan, blonde ignorante inodore si suferind de anosmie, invita marinarii cu palarie la un moment de relaxare. Criza virstei de mijloc camuflata in motive istorice, manipulare evidenta. (“Spending your mid-life crisis on the beach!”)

Comanescu se salveaza si ne recucereste increderea prin contrastele inteligent dirijate, deliciul papilelor noastre umorale (de la umor), si reuseste inventarea unei lumi- fantasia in fiecare din tablourile lui foarte colorate. Un prieten imi spunea, usor deranjat de abruptul oranjului, ca ar fi bine sa le acoperim cu un calc, de frica sperieturii ochiului sensibil de secol 21. Si apoi ce cauta frunze printre taxiuri galbere de NYC? Dar oare nu-i asta fantasma consumeristului hiper urbanizat din noi: o frunza lat-lungita care sa ne invaluie ca pe o sarma si sa ne dea viata?

Comanescu isi arata siesi si noua ca a fi zen nu inseamna sa stai pe nori bleu-culotte ci, dimpotriva, pe cele mai kitchioase si scumpe plapumi din lumea creata chiar de el, pe gratis.”

– Andreiana Mihail

Nicolae Comanescu (n. 1968 – Pitesti) este una dintre cele mai importante figuri artistice din generatia sa. Traieste si lucreaza in Bucuresti. A prezentat lucrarile sale in expozitii personale la Siemens_artLab din Viena, la Muzeul National de Arta Contemporana, Etaj ?, la Istituto Tommaseo, Trieste 01, la Galeria Gad /Fundatia Artexpo. A luat parte la expozitiile de grup “Depozit- aceasta nu este o expozitie”, la MNAC, “CENTRAL, New Art from New Europe”, Galeria Ernst Hilger din Viena, “Roumanie.exe”, CNIT de La Defense, Paris, organizata de -ESCO art contemporain, “Romanian artists (and not only) love the Ceausescus Palace?!” MNAC din Bucuresti,”VIDEOSPRITZ” Trieste Contemporanea, Istituto Tommaseo, Trieste, ”Romanian Contemporary Painting”, Comisia Europeana, Bruxelles. A participat la a 49-a editie a Bienalei de la Venetia, Pavilionul Roamniei, la 8-a editie a Bienalei de arhitectura de la Venetia, la Free Manifesta de la Frankfurt si la Free Biennial din New York. A facut parte din grupul Rostopasca si din proiectele Grand Prix Remix, Wrongbeach si Tura-Bar Magazine.

26 aprilie – 18 mai 2006
Galeria 26
Dr. Staicovici nr. 26, Bucuresti
Tel: 0721 840 723

27 aprilie – 12 mai 2006
Atelier HAG
Str. Maria Rosetti nr. 53
Tel: 0788 382 232

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.