Mihai Oroveanu, 58 ani, secretar de stat in Ministerul Culturii, a fost grav ranit, duminica seara, in urma unui accident rutier petrecut in centrul Capitalei. Un profesor universitar chinez a fost, si el, grav ranit, alte patru persoane fiind ranite usor. Accidentul a avut loc la ora 19, la intersectia bulevardelor Libertatii si Unirii. Aflat la volanul unui autoturism de serviciu, marca Cielo, Oroveanu a virat la stanga fara a acorda prioritate unei masini Toyota, care venea din sens opus. Coliziunea dintre cele doua masini a fost violenta, autoturismele fiind grav avariate.
In masina condusa de Oroveanu se mai aflau profesorii universitari chinezi Yung Ho Chang, 44 ani, si Lu Luia, 44 ani, precum si Gabriela Pop, 29 ani, angajata a muzeului. Oroveanu si Yung au fost internati in stare grava la un spital de urgenta, ceilalti doi pasageri scapand cu leziuni usoare. Soferul Toyotei si Radu Prespeanu, 19 ani, au suferit si ei cateva rani, fiind, insa, in afara oricarui pericol. Accidentul s-a produs cu numai cateva zile inaintea mult asteptatei deschideri a Muzeului National de Arta Contemporana, al carui director este Mihai Oroveanu.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.