Galeria Fundaţiei TRIADE şi Sorina Jecza au plăcerea de a vă invita joi, 7 iulie, ora 19, pe Calea Martirilor 51/45, la vernisajul expoziţiei de pictură: EVOLUTION de Petrică Ştefan.

 

Petrică Ştefan, masterand la Facultatea de Arte a Universităţii de Vest din Timişoara, este câştigătorul premiului JUVENTUS din anul 2010, decernat de Fundaţia Interart TRIADE şi de Clubul Economic German din Timişoara şi, mai recent, al premiului Ars Pontem decernat de fundaşia omonimă din Hamburg. A expus deja în expoziţii de grup în străinătate, la Budapesta, Roma sau Hamburg.

Discipol al artistului Cristian Sida, Petrică Ştefan se identifică cu acesta în opţiunea pentru marile suprafeţe, vibrate sub tensiunea forţei  picturalului. Arta sa se poate înscrie pe linia expresionismului abstract,  temperat  pe alocuri de o doză puternică de lirism, sau irumpâng, alteori, în accese violente de culoare. O materialitate tactilă, grea, incărcată de o senzualitate tragică,  alternează cu suprafeţe liniştite în care eşti invitat la meditaţie – aceasta este substanţa picturii lui Petrică Ştefan. Şi, deasupra de toate, impresia privitorului că se află în faţa unui arist pentru care arta nu e un spaţiu al facilului. Pictura sa se desprinde puternic de cea a colegilor săi de generaţie, atraşi de hiperrealismul contemporan, sub semnul marilor expresionişti abstracţi, precum Pierre Soulages sau Georges Mathieu.

Expoziţia va fi deschisă de către artistul Cristian Sida.

JECZA Gallery

Calea Martirilor 51/45
300774 Timisoara Romania
Tel.  +40256482056
Mob.+40722666445

www.jeczagallery.com