PostModernism Museum invită liceeni, studenți, tineri artiști și pe toți cei interesați să participe la o școală de vară urbană prin înscrierea la două seminarii intensive de formare la Târgu Jiu, organizate în cadrul proiectului „Mituri și realități mai mult sau mai puțin adevărate, cu și despre Brâncuși”, proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, la 150 de ani de la nașterea sculptorului.
Când: 8 august 2026
Unde: hub-ul cultural Pavilion Art 360, Târgu Jiu (Bulevardul Constantin Brâncuși 6)
Participare: gratuită datorită cofinațatorului și partenerilor proiectului, în limita locurilor disponibile
Ce vei învăța
- Seminarul 1: Deconstrucția miturilor lui Brâncuși, condus de Cosmin Nasui (istoric de artă, curator, 11.00–13.00
O metodologie de analiză critică a narațiunilor istorice și identitare care au definit imaginea sculptorului: cum se construiesc și se perpetuează miturile, și cum le poți interoga pornind de la surse primare.
- Seminarul 2: Drepturi de autor și cadrul legislativ în industriile creative, condus de Oana Nasui (manager și cercetător cultural), 14.00–16.00
Bune practici în gestionarea proprietății intelectuale și protecția creației în mediul digital: un set de competențe esențiale pentru orice (tânăr) creator.
- Experiență interactivă
Învățarea este completată de o expoziție interactivă, adusă special pentru aceste seminarii, care permite participanților să interacționeze direct cu materiale de arhivă folosind tehnologia lentilelor colorate, chiar în spațiul de lucru.
Pentru cine
Liceeni, studenți, tineri artiști și toți cei interesați de patrimoniu, gândire critică și drepturi de autor
Înscrieri aici https://forms.gle/M3rtyLAfgw98irpH9 până pe 7 august 2026

///
Mai multe detalii https://www.postmodernism.ro/mituri-si-realitati-mai-mult-sau-mai-putin-adevarate-cu-si-despre-brancusi/
Activitățile fac parte din proiectul „Mituri și realități mai mult sau mai puțin adevărate, cu și despre Brâncuși”, produs de PostModernism Museum. Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii
Parteneri școală de vară urbană: Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” Târgu Jiu, Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu – Institutul de Cercetare Dezvoltare și Inovare, Docuart
Parteneri proiect: Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” – Primăria Municipiului Târgu Jiu, ADRPE, Modernism.ro

Recent Comments