Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa domnului Luc Tuymans, reputat pictor belgian, în cadrul ceremoniei care a avut loc miercuri, 24 iunie 2026, ora 17.00, în Sala Mare a Casei Matia Corvin. Manifestarea a făcut parte din calendarul de evenimente al programului Centenar UAD – O sută de ani de învățământ superior artistic la Cluj, care a debutat la Muzeul de Artă Cluj-Napoca în data de 11 noiembrie 2025, o dată cu vernisajul expoziției ”Maeștri ai învățământului superior artistic clujean. Primele decenii” și va continua până la finalul anului academic 2025/2026.

Luc Tuymans (n. 1958, Belgia) este unul dintre cei mai influenți artiști ai scenei internaționale de artă contemporană, contribuind decisiv la redefinirea picturii figurative începând cu anii 1990. Lucrările sale, caracterizate printr-un limbaj vizual auster și o subtilă tensiune psihologică, examinează relația dintre imagine, memorie și istorie, abordând subiecte precum trauma colectivă, identitatea și mecanismele puterii. De-a lungul carierei, artistul a expus în cele mai prestigioase instituții de artă contemporană și este prezent în colecțiile marilor muzee internaționale.

Practica sa a atins o rezonanță care transcende granițele culturale și generaționale, inspirând tinerii creatori și stimulând reflecția critică. Într-o epocă marcată de proliferarea imaginii, opera sa redefinește pictura figurativă, încurajând asumarea unei responsabilități vizuale și a unei perspective istorice lucide.

Evenimentul de miercuri a marcat revenirea artistului la Cluj-Napoca, după 12 ani, moment ce a consolidat relațiile sale strânse cu mediul artistic clujean. Reprezentanții Senatului UAD  Cluj-Napoca i-au acordat pictorului Luc Tuymans titlul de Doctor Honoris Causa în semn de  recunoaștere a calității de reper cultural major pentru comunitatea artistică a UAD și pentru contribuția decisivă la restabilirea relevanței picturii pe scena artei contemporane printr-o carieră internațională extraordinară și prodigioasă

Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa domnului Luc Tuymans a reprezentat un moment de maximă importanță pentru Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, în contextul consolidării dialogului instituțional cu profesioniști de referință din domeniul artei contemporane mondiale.

Parteneri oficiali ai evenimentului: Banca Transilvania,  Consiliul Județean Cluj, Primăria Cluj-Napoca, Rivus, PMA

Parteneri media: Media 9, www.propagarta.ro, modernism.ro, Radio Cluj, EBS Radio, TVR Cluj

Credit foto: Florin Ștefan / 2014 / Cluj-Napoca

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.