Muzeul Național al Literaturii Române organizează, în perioada iulie – august 2026, la sediul său din strada N. Crețulescu 8, expoziția MIRCIA DUMITRESCU ׀ AUTOPORTRET 85, dedicată celebrării activității artistice a acad. Mircia Dumitrescu, la împlinirea vârstei de 85 de ani.
Expoziția reunește lucrări de gravură, sculptură, desen, pictură și carte bibliofilă (unele dintre acestea fiind expuse în premieră), invitând publicul la o experiență vizuală inedită, spectaculoasă, monumentală prin viziune și construcție, cu o expresivitate artistică impresionantă.
Vernisajul va avea loc vineri, 3 iulie 2026, ora 18.00. Vor lua cuvântul, alături de artist: acad. Marius Andruh, președintele Academiei Române, și ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit de București.
Mircia Dumitrescu este grafician, pictor și sculptor, doctor în Arte Vizuale, profesor universitar, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și membru titular al Academiei Române.
Cunoscut drept unul dintre cei mai importanți graficieni români, a realizat sute de ilustrații pentru autori precum Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Panait Istrati, François Villon. A câștigat de două ori consecutiv marele premiu pentru ilustrație de carte la Târgul Internațional al Cărții de la Leipzig. A colaborat cu Academia Română la proiectul de facsimilare a manuscriselor eminesciene, propunând o formulă inovatoare de tipărire. Este distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (2003) și Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer (2009), Ordinul Național „Steaua României‟ în grad de Cavaler oferit de Președintele României (2022). Doctor Honoris Causa al Universității de Arte „George Enescu‟ din Iași (2015) și al Universității „Ovidius“ din Constanța (2017). A obținut numeroase premii, printre care Premiul Academiei Române, Marele Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici din România și Premiul „Constantin Brâncuși‟ pentru întreaga activitate artistică.
„Mircia Dumitrescu ne oferă spectacolul unui om care intră în senectute cu o forță, cu o amploare a unui geniu neașteptat pentru el și pentru noi toți. Acest artist are o anumită spaimă de deschidere, de etalare, care e o spaimă de el însuși, de fapt. Or, în cele din urmă, Mircia Dumitrescu s-a învins pe sine însuși și ne prezintă spectacolul splendid al unei mari personalități, de care noi, scriitorii, suntem mândri.” (Acad. Nicolae Breban)
„În afară de marele lui talent, puternicul lui talent și foarte susținutul lui talent de grafician și de om de creație, în fața mea Mircia Dumitrescu mai are două atuuri extraordinare. În primul rând el este cel care a creat, aș putea spune, fenomenul Eminescu. Publicarea în manuscris-facsimil al lui Eminescu nu este creația mea, este în primul rând creația lui.” – mărturisea regretatul acad. Eugen Simion
„Mircia Dumitrescu a venit …, cu forța extraordinară pe care o vedeți în marile lui xilografii, cu candoare, cu suavitate și cu o severitate în același timp” – declara regretatul acad. Răzvan Thedorescu, critic și istoric de artă
„Intuitiv, m-am îndreptat către un expresionism înrudit cu manierismul, spre o metaforă în căutarea unor imagini în care se pot descifra semnele absolutului. Ne plasăm în mod firesc în ariergarda avangardei. Înțelegem că prezentul este atât al tradiției trecutului identitar, de care suntem atașați și care ne-a zidit ființa, cât și al moștenirilor universale. Ideile enunțate rezonează cu îndrumarea și gândurile profesorilor și mentorilor mei de la care am învățat să nu mă așez în sfera unor experiențe care nu îmi aparțin.” (Mircia Dumitrescu)


Recent Comments