În parteneriat cu Festivalul Internațional Shakespeare 2026, GLORIÆ Art Gallery anunță expoziția de grup ce reunește lucrările create în cadrul primei rezidențe artistice Shakespeare Visual. Expoziția, curatoriată de Gloria Berceanu și Valentin Boiangiu, va fi vernisată sâmbătă, 23 mai 2026, de la ora 18:00, în prezența artiștilor.

Din cele 98 de propuneri înscrise în apelul public internațional, au fost selectați 7 artiști din România și din mediul internațional: Lena Ciobanu (România), Danielle Rosa (Brazilia), STOL Collective – Anio Ciutac, Mara Verhoogt, Marco Verhoogt (România-Olanda), Sevan Székely (România) și Mircea Cîrtog (România). Pe parcursul rezidenței desfășurate zilele acestea la Craiova (15-22 mai), aceștia dezvoltă lucrări noi, într-un proces de creație conectat direct la universul shakespearean, dar și la oraș și comunitate.

Tema centrală a ediției din acest an, WILL matters / Voința naște materie, este inspirată de ultimul discurs al lui Prospero din Furtuna („Noi suntem din plămada din care sunt făcute visele”). Astfel, prin expoziție este explorat modul în care opera lui Shakespeare continuă să genereze noi imagini și întrebări despre identitate, memorie, tehnologie, corp și imaginație. Va rămâne deschisă publicului până la data de 1 iunie 2026.

Pentru prima ediție a rezidenței Shakespeare Visual, cuvintele-cheie care ne-au ghidat selecția au fost adaptarea, diversitatea și invenția. Am urmărit proiecte care mizează pe ineditul percepției publice și se aliniază caracterului contemporan al galeriei, punând un accent puternic pe experiment și inovație. Suntem încrezători în alegerile noastre și credem că, alături de artiștii internaționali participanți, eforturile noastre se vor concretiza într-o expoziție deosebit de interesantă.” declară curatorii Gloria Berceanu și Valentin Boiangiu.

Inițiativa reflectă misiunea GLORIÆ Art Gallery de a promova arta contemporană și de a sprijini artiștii locali și naționali. În același timp, proiectul răspunde obiectivului galeriei de a-și diversifica programul expozițional și de a se deschide către scena internațională, contribuind astfel la repoziționarea orașului pe harta culturală.

În cadrul rezidenței, Lena Ciobanu construiește The Pavilion of Dreams, o instalație imersivă care transformă pavilionul galeriei într-un organism aflat la granița dintre realitate și fantezie, materializând arhitectura interioară a visului în spațiul fizic.

Danielle Rosa cartografiază orașul prin Tempestuous, o cercetare fotografică bazată pe autoportrete performative, în care arhetipurile feminine din Furtuna (Miranda, Sycorax, Claribel) sunt suprapuse peste peisajul urban craiovean pentru a explora relația dintre corpul feminin și spațiul public.

STOL Collective propun o instalație mixed media prin care explorează relația contemporană cu Shakespeare și, mai larg, cu noțiunea de teatralitate, scenă și viață ca spectacol. Folosind diverse tehnici (fotografie, sculptură și desen), ei alcătuiesc o hartă a impresiilor shakespeariene cristalizate în imaginarul colectiv.

Sevan Székely abordează replica lui Prospero dintr-o perspectivă politică a puterii și iluziei, propunând o instalație site-specific cu pictură de mari dimensiuni, sunet și lumină ce chestionează modul în care realitatea contemporană este controlată, regizată și colonizată prin imagine.

Mircea Cîrtog propune o instalație interactivă audio-video, The Breath Between Us ce folosește o plantă vie ca interfață biologică dintre privitor și textul shakespearean. Lucrarea traduce proximitatea și respirația vizitatorilor într-un peisaj sonor generativ format din versuri shakespeariene, dizolvând limitele dintre natură, tehnologie și text. 

GLORIÆ Art Gallery este situată în centrul istoric al Craiovei, pe str. Alexandru Macedonski nr. 49. Pe perioada expoziției, spațiul poate fi vizitat în zilele de joi, vineri și sâmbătă, între orele 12:00 și 16:00.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.