INSTANTANEE SPRE NEUITARE
Daniela Voicilă Drăgulescu

Expoziție de artă vizuală fotografie și video realizate de artista vizuală Daniela Voicilă Drăgulescu în cadrul proiectului independent Video Forum Virtual al Artiștilor Români de Pretutindeni

Daniela Voicilă Drăgulescu absolventă a Universității de Arte Plastice ”Nicolare Grigorescu” București promoția 1988 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici Profesioniști și al Uniunii Cineaștilor din România, co-fondator și președinte Centrul Cultural ART4ALL și Inițiator și co-organziator al Festivalului anual FestivART4ALL în cadrul căruia anul acesta între 5 -7 iunie cu sprijinul și în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, vor fi prezentate cele cinci filme documentare dedicate artiștilor plastici de notorietate Mircia Dumitrescu, Mircea Roman, Aurel Vlad, Ruxandra Sibil Mermeze, George Tzipoia a căror fotografii din timpul filmărilor sunt prezentate aici.

Critic de artă și jurnalist – partener proiect Mimi Necula

Perioada expozitiei    12 – 28 MAI 2026

Vernisaj  14 mai ora 18

Expoziția este o incursiune vizuală în culisele creației, unde fotografia și imaginea în mișcare devin martori ai procesului artistic momente din timpul filmărilor- Behind the scenes- dedicate artiștilor: Mircia Dumitrescu, Mircea Roman, Aurel Vlad, Ruxandra Sibil Mermeze, George Tzipoia Aceste imagini vor alcătui un jurnal vizual al proiectului — o privire din culise care completează și îmbogățește experiența filmelor.

Proiectul Video Forum Virtual este un demers itinerant care, prin prezentarea expoziției de fotografie și a filmelor documentare, își propune să creeze, prin intermediul artei, conexiuni culturale la nivel local, național și internațional. Acesta aduce împreună creatori și diverse categorii de public, devenind un spațiu dedicat împărtășirii valorilor artistice autentice. Expoziția este prezentată în premieră la Muzeul Național al Literaturii Române, urmând să fie itinerată în mai multe orașe din România și ulterior în străinătate.

“Video Forum Virtual al Artiștilor Români de Pretutindeni este un forum de legătură între creatori și receptorii lor, un loc unde artiști sau simpli iubitori de frumos își pot împărtăși cunoștințele, preocupările și visele, sau se pot doar bucura de spectacolul vizual oferit derealizatori, un loc virtual unde artiștii români și tehnicile lor pot fi descoperite.” Daniela Voicilă Drăgulescu.

”Sunt imagini care surprind esența unui moment și care nu au nevoie de implicarea niciunui alt simț pentru a le pătrunde taina.

Pornind de la proiectul VIDEO FORUM VIRTUAL, conceput și realizat de Daniela VOICILĂ DRĂGULESCU și Bogdan DRĂGULESCU, de a realiza o arhivă video a artiștilor plastici români, s-a dezvoltat și un demers convergent, o expoziție de fotografii, ”Instantanee spre neuitare”,  realizate în timpul filmărilor, complementare și întregitoare pentru ilustrarea destinelor creative a unora dintre cei mai prolifici plasticieni contemporani: Mircia Dumitrescu, Mircea Roman, Aurel Vlad, Ruxandra Sibil Mermeze, George Tzipoia.

Valorificând personalitățile și modalitățile de exprimare plastică a artiștilor, prin imagine, atât statică – fotografia, cât și în mișcare – filmul, cei doi autori ai proiectului vizează o dimensiune și o modalitate de cunoaștere a unor exponenți de seamă ai artei românești, atât concretă, imediată, deși intermediată, cât și una atemporală și virtuală, prin conceperea acestui FORUM digital, prin care conținutul devine unul accesibil indiferent limite de timp sau de spațiu, facilitând accesul tuturor celor pentru care arta nu cunoaște granițe.” spune criticul de artă și jurnalistul Mimi NECULA partener al proiectului.

Primul sezon al Video Forumului Virtual al Artiștilor Românilor de Pretutindeni  prezintă cinci filme documentare de lung metraj despre cinci artiști plastici de notorietate ( în ordinea cronologică a filmărilor)

Aurel Vlad   sculptor, desenator și gravor român, profesor universitar la Universitatea Națională de Arte București, personalitate de prim rang a artei românesti contemporane, membru al Uniunii Artiștilor Plastici. Premiul pentru excelenta in arta, acordat de Uniunea Artistilor Plastici din Romania

Mircea Roman  sculptor cunoscut pentru lucrările sale devenite marca-vizuală, distinctive prin personajele hibrid-umane, arhaice și totodată moderne, și prin tehnica sa specifică de lucru în lemn și bronz . Deținătorul Marelui Premiu al Trienalei Internationale de Sculptura din Osaka, Bursa “Delphine Studio Londra” și decorat cu Ordinul National Serviciul Credincios in Grad de Ofiter

Mircia Dumitrescu  grafician, pictor și sculptor român. membru titular al Academiei Române , doctor în Arte Vizuale, profesor universitar al Academiei de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” și membru al Uniunii Gravorilor și Litografilor Maghiari din Budapesta

Ruxandra Sibil Mermeze  artist vizual cu specializarea tapiserie, membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania. I-a fost acordata bursa Uniunii Artistilor Plastici din Romania pentru tapiserie. “Top 10” la Concurs International de Arta Artavita (SUA).

George Tzipoia artist visual, fiul marelui pictor Alexandru Țipoia. Opera sa este caracterizată de o puternică dimensiune spirituală și metafizică cu un efort continuu de înălțare către o sacralitate laică, nereligioasă canonic. Și-a dedicat o mare parte din carieră conservării și promovării operei tatălui său, înființând în 1995 Fundația Țipoia & Tzipoia .

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.