Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”
vă așteaptă
Joi, 7 mai 2026, la ora 17.00
la sediul muzeului din Ploiești, bd. Independenței nr 1
la vernisarea expoziției de pictură:
EXPRESII CROMATICE ÎN CULOARE
a artistului
Romeo Pălie
Curator: Alice Neculea, șef secție artă, Muzeul de Artă Ploiești
Sponsor principal: Martha Maria Mocanu, director general BES România
Expoziția se va afla pe simeze în perioada 7 – 24 mai 2026.
Romeo Pălie
Originar din Bârlad, în 1997 absolvă Academia de Arte Decorative și Design „Nicolae Grigorescu” din București, la clasa profesor universitar Vasile Grigore.
Actualmente este profesor la Colegiul Național „Gh. Roșca Codreanu” din Bârlad, catedra de Arte Vizuale.
Din anul 2000 devine membru al UAPR.
Din 2016 se remarcă printr-o activitate artistică intensă, participând la numeroase expoziții de grup în țară – Buzău, București, Iași, Timișoara, Roman, Galați, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, fiind nelipsit la Saloanele din orașul natal, Bârlad, dar organizând și expoziții personale în țară, în muzee de artă, sau galerii de artă ale UAPR.
Dă curs invitațiilor la tabere de pictură atât în țară: Eforie Sud, Sighetul Marmației, Bușteni, Plopeni, Arieșeni, Rânca, Păltinoasa sau Ploiești, cât și în străinătate: Cracovia (Polonia), Varna și Cernivrack (Bulgaria).
Ca o recunoaștere a preocupărilor sale în plan profesional, numele său apare în câteva publicații: Publicație artistică în „Artă și tradiții în Europa”, coordonator Constantin Tofan și Carmen Sârbu – Iași și „Fabricat în România”, coordonator Constantin Tofan și Carmen Sârbu expoziție de artă vizuală, ediția a IV-a, Palace Mall Iași (2016), Publicație artistică la nivel universitar în „Artă și tradiții în Europa” Iași Junimea (2019), dar, mai mult decât atât, este distins cu numeroase premii: – Premiul UAP la Concursul Național de Artă organizat de Fundația de Artă „Sf. Luca”, Premiul de Excelență în pictură acordat de Clubul Rotary Bârlad, Premiul Colegiului Național „Gh. Roșca Codreanu” Bârlad, Premiul de Excelență în pictură acordat de Fundația „Marcel Guguianu”, Premiul de Excelență în artă și medalia de onoare acordate de Liceul „Mihai Eminescu” din Bârlad, Diploma și titlu de onoare de laureat național în Tabăra de Arte Plastice „La capăt de curcubeu”, Băile Herculane, Premiul Fundației Americane de Voluntari „The Global Volunters SUA”, Premiul de Excelență în pictură Iași – Pallas Mall Atrium, sau Premiul de Excelență în pictură la expoziția Dragobete Art.


Recent Comments