PORN O’CLOCK TEA #6
Întâlnire cu: Ana Toma, Anca Vintilă Dragu, Andra Achim, Cristina Rusu, Roan Atelier, Ecaterina Poca, Elena Andrei, Kristina Dragomir, Maria Panțur, Maria Pop, Monica Morariu, Monica Stănescu, Raluca Băraru, Raluca Ilaria Demetrescu, Sabina Georgescu.
Porn O’Clock Tea # 6, are loc din nou pe 21 februarie 2026 la Manasia Hub, pe Strada Stelea Spătaru 13, București și adună în același spațiu iubirea, viața, senzualitatea și arta, într-un cadru care a devenit, de la o ediție la alta, loc de întâlnire pentru prietenie, suroritate, convivialitate și plăcerea de a fi împreună. Anti-Evenimentul revine cu energia lui jucăușă și cu dorința de a pune oamenii față în față, fără tabuuri și fără formalism, într-o adunare care seamănă mai degrabă cu o șezătoare urbană, cu o clacă artistică decât cu un târg în sensul obișnuit al cuvântului.
Începând cu ora 13:00, vă invităm să descoperiți obiecte unicat realizate de cincisprezece artiste din România, piese aflate la granița dintre artă, design și meșteșug, în care se întâlnesc ceramica, porțelanul, sticla, metalul, broderia și alte materiale transformate prin muncă atentă și imaginație.
Ritualul ceaiului stă în centrul acestei întâlniri, dar el este reinterpretat prin obiecte create special pentru a fi folosite, atinse și integrate în viața de zi cu zi, de la ceainice, cești, căni, farfurii și boluri, până la șervete cusute manual, bijuterii, piese din porțelan sau sticlă și dulciuri cu forme jucăușe, invită la conversații fără ocolișuri. În jurul acestor obiecte se leagă discuții despre corp, dorință, afecțiune și libertatea de a vorbi deschis, în luna februarie asociată cu dragostea.
Vă propunem să reflectăm împreună asupra statutului artelor considerate decorative, punând întrebarea de ce practici care presupun cunoaștere, rafinament și expresie personală sunt privite ca fiind secundare, deși îndeplinesc criterii pe care le atribuim artei. Chiar și așa, dacă „marea” artă este adesea asociată cu un discurs strict intelectual și estetic, în acest context obiectele expuse nu sunt doar artistice și utile, ci și purtătoare de poziție și de istorie, create de femei care își asumă vizibilitatea și vocea.
Seara continuă până la ora 21:00, când atmosfera se transformă într-un Porn O’Tea Party 2026, cu muzică sub semnul Afroditei și al lui Eros, iar la pupitru se va afla DJ Mantis și DJ Raluu. Pe parcursul întregii zile, puteți bea ceaiuri și cocktailuri servite în recipiente realizate special pentru această ocazie, puteți sta de vorbă cu artistele și puteți alege să plecați acasă cu un obiect care să vă amintească de întâlnire, de conversații și de felul în care arta poate intra firesc în gesturile zilnice.
Porn O’Clock Tea face parte dintr-un calendar anual de evenimente prin care marcăm momente diferite ale anului prin teme și formule artistice distincte, iar ediția din februarie rămâne dedicată iubirii și vieții celebrate împreună, cu intrare liberă pentru toți cei care vor să ni se alăture.
Raluca Ilaria Demetrescu


Recent Comments