Între pictorii importanți ai generației sale, Sorin Iosub rămâne o prezență discretă, dar profundă. După ani dedicați picturii de biserici, artistul revine în atenția publicului cu o serie de lucrări vibrante, sensibile și expresive, reunite sub titlul „Chipuri, închipuri, închipuiţi”.
Între 17 februarie și 14 martie, vă invităm la Muzeul Apei Timișoara să descoperiți o expoziție ce readuce în prim-plan arta de calitate și un artist remarcabil. Evenimentul se desfășoară cu sprijinul Fundației Aquatim.
Vernisaj: 17 februarie, ora 17.00
Prezintă: Robert Șerban
Muzeul Apei Timișoara, Calea Urseni nr. 26
Acces liber
Program de vizitare: marți–sâmbătă, 10-16
„Fie că sunt portrete de copii, siluete în mișcare sau în așteptare, animale, păsări, oameni cu animale, lucrările lui Iosub surprind prin vitalitate, expresivitate și sensibilitate. Fiecare lucrare are o energie picturală remarcabilă, generată atât de ipostaza subiectului, cât și de dinamicitatea cu care desenul susține culorile. Deși nu se desfășoară pe suprafețe mari, personajele lui Sorin Iosub se impun prin grație și rămân în memoria afectivă a privitorului.” – Robert Șerban


Recent Comments