Joi, 22 ianuarie 2026, Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» invită publicul la finisajul expoziției „Păzitoarea semintzei” a sculptorului Ioan Marchiș.

Expoziția, deschisă în perioada 19 noiembrie 2025 – 25 ianuarie 2026, marchează împlinirea a șapte decenii de viață ale artistului.

Cu ocazia finisajului, joi, 22 ianuarie 2026, de la ora 16:00, în sălile muzeului va avea loc o lectură publică și o întâlnire cu poetul Ion Mureșan, urmată de lansarea volumelor „Poeme (1981–2023)” de Ion Mureșan și „Nodul sacru” de Ioan Marchiș. Evenimentul va fi prezentat de Vasile G. Dâncu, directorul editurii „Şcoala Ardeleană” din Cluj-Napoca și va fi completat de o sesiune de autografe.

Tot în cadrul finisajului vor fi prezentate public lucrările realizate de studenții Universității Tehnice din Cluj-Napoca – Centrul Universitar Nord Baia Mare, Programul de Arte Plastice – Pictură, în cadrul Workshop-ului de modelaj „Păzitoarea semintzei”, susținut de artistul Ioan Marchiș în data de 16 decembrie 2025, la Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare». Atelierul a urmărit explorarea legăturii dintre formă, memorie și simbolistica începutului, prin lucrul direct în lut și construirea unor personaje sculpturale inspirate de ideea de protecție, geneză și reînnoire.

Studenții au fost coordonați de lector univ. dr. Mihaela Tănase, iar lucrările realizate vor fi integrate în proiectul „Patrimoniul Viitorului”, dedicat susținerii și promovării noilor generații de artiști.

Expoziția „Păzitoarea semintzei” poate fi vizitată până în 25 ianuarie 2026, de marți până duminică, între orele 10:00–17:00, în sălile de expoziții temporare ale Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», str. 1 Mai nr. 8.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.