Cosmin Nasui revine la Fundația Francisc Chiuariu din București, un complex dinamic de ateliere și spații care s-a extins în timp. Francisc Chiuariu folosește toate spațiile, diverse camere transformate în ateliere – pentru a lucra și expune operele sale. Fundația Francisc Chiuariu a participat și la a doua ediție a Nopții Albe a Galeriilor, deschizând spațiile pentru public.
În premieră absolută pentru Modernism.ro, Francisc Chiuariu ne prezintă seria Vortex – proiect început în 2017, aflat în lucru de dimensiuni monumentale niciodată expus public până acum. Sunt lucrări de dimensiuni impresionante (2,10 x 3,35 metri) care cântăresc aproximativ 100 de kilograme fiecare din cauza straturilor masive de culoare în ulei. Tema centrală sunt piețe și monumente celebre din întreaga lume: Reichstag din Berlin, Zidul Plângerii din Ierusalim, Trafalgar Square din Londra, Barcelona, piața mare din Beijing, Dubai, Zocalo din Mexic City, Shibuya din Tokyo și Ucraina. Proiectul este vast ca număr de piese și dimensiuni individuale.
Procesul artistic dezvăluie un fenomen extraordinar care l-a surprins chiar și pe artist: picturile se pictează singure în timp. Chiuariu mărturisește că și-a dat seama că nu știe nimic despre pictură pentru că ea se pictează în timp – în fiecare an apar culori curate din spate, pigmenții revin la suprafață prin straturile groase de vopsea. Rozuri care nu existau apar treptat, zone întregi de griuri se curăță și dezvăluie palete întregi de pulsații de lumină, layere și transparențe la care nu s-ar fi gândit niciodată. Lucrarea devine co-producție – artistul nu mai poate asuma singur procesul pentru că și culoarea lucrează împreună cu el. În fiecare an, pe măsură ce lucrările se usucă (unele deja de 4-5 ani), este suprins că lucrarea este puțin altfel sau complet altfel, este altceva. Nu și-ar fi imaginat niciodată când era student la Belle Arte că ceea ce pune pe pânză la un moment dat se va transforma, că se va trezi cu cantități de necunoscut, cu surpriza misterului culorii.
Procesul artistic implică lucrul inițial la orizontală în diverse ateliere, cu straturi succesive aplicate pe parcursul a peste doi ani pentru lucrările mari. Unele lucrări precum „Zidul Plângerii” au deja patru ani și jumătate de uscare și acum pot sta foarte bine la verticală. Artistul a plecat de la pretexul unor piețe și clădiri iconice pentru a le descompune propriu-zis în energiile acestora – dacă o lucrare precum „Reichstag” a fost pictată inițial aproape ad litteram, apoi a trecut prin tot felul de etape succesive, iar finalul este o explozie, o energie a unui spațiu care teoretic a dispărut, a unui rău care s-a întâmplat în istoria umanității și a Europei. Negrurile și zona dură de griuri coexistă cu cerul în spate, cu soluții de transparență care arată foarte bine tehnic – e foarte greu să produci astfel de straturi și culori care să nu cadă, să nu existe situații tehnice dificile pentru pictură.
Când lucrarea „Reichstag” a fost deplasată acum trei ani la MOBU, singura dată când a ieșit din atelier pentru expunerea temporară în hala de avioane de la Romaero, Chiuariu și soția sa au reușit s-o vadă de la 8-9 metri distanță. Abia acolo funcționează cu adevărat efectul imaginii – acolo începi să comasezi imaginea în câmpul vizual și chiar vezi Reichstag-ul. E nevoie de distanțe mari pentru ca lucrările la scară monumentală să poată fi percepute în ansablu.
Joli Miklos conduce o școală de artă în cadrul Fundației Francisc Chiuariu din București, cu patru profesori, având elevi de diverse vârste – de la copii mici până la adolescenți. Joli Miklos dă direcția generală pentru a exista o sinergie între toate vârstele, fiecare grup adaptându-se la ceea ce studiază, găsind teme comune astfel încât să existe un subiect comun când fac expoziții. Organizează expoziții de Crăciun și de Ziua Copilului. Elevii parcurg diverse tehnici și curente artistice – de la Art Nouveau la colaj, ilustrație, natură statică, studiu de portret dar și compoziții complexe. Are elevi foarte talentați, precum Thomas din clasa a V-a, care face desene care ar putea fi proiecte de licență pentru artă murală.
Joli Miklos insistă pe structură progresivă în predare: se poate pleca de la studiul naturii statice și se merge către complexități mai mari precum figura umană și portretul, pentru că trebuie să existe un fundament ca să poată înțelege forma și felul în care se construiește jocul de lumini și umbre. Modulele de lucru includ etape succesive: fac mai întâi un test, o evaluare, apoi fac un colaj cu o temă cromatică aleasă, apoi iau preiau elemente din colaj și fac o pictură (nu reproducere), apoi iau de acolo și fac pasul următor scoțând alte elemente și mergând pe altă tehnică.
Francisc Chiuariu s-a născut în Sibiu în 1967, dar în 1980 când trebuia să intre la liceu, Liceul de Artă din Sibiu a fost desființat. A trebuit să meargă la Târgu Mureș, orașul imediat apropiat, unde era școala de desenatori – se spunea pe atunci că nu prea studia pictura prin Târgu Mureș. A venit în București după 1984, când a terminat liceul și a dat de două ori la monumentală – l-au picat de fiecare dată pentru că el credea că trebuie să facă monumentală. După al doilea eșec, un student de la pictură la vremea aceea (Radu Șerban, student la Cilievici, acum profesor la Cluj) i-a spus că ar fi bun de pictor, nu de monumentalist, și i-a dat soluția exactă, pastila pentru admitere. Așa a reușit să intre la pictură în 1987 – era o competiție nebună pentru un număr limitat de locuri, iar UAP nu mai primea membri noi din anii ’80, erau doar stagiari pe liste interminabile.
La secția de pictură în patru ani (1987-1990) erau doar 20 de studenți în total în tot Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. Imaginea este dramatică – dintr-o dată după 1990 au început să apară 15-20 de studenți pe clasă, iar acum e vorba de sute. Francisc Chiuariu a prins practic cele două atmosfere din universitate – pe atunci era Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, care ulterior a devenit Academia de Artă, care ulterior a devenit Universitatea Națională de Arte.
Formarea sa artistică a început cu Marius Cilievici (în anii 1987-1990) care i-a îndoctrinat cu zona lui André Lhote și a lui Alexandru Ciucurencu – linia geometrizată, culorile îndrăznețe pe partea fovistă, contrastele puternice și un tip de construcție specific, diferit de școala lui Corneliu Baba care era mai aproape de pastă. După 1990, Florin Ciubotaru care venise ca profesor invitat în catedra de pictură i-a preluat și i-a răsturnat puțin, și bine a făcut. Ciubotaru le-a spus să se caute continuu și să nu le mai fie teamă. Astfel au fost supuși la o schimbare radicală de perspectivă.
Cariera sa didactică a lui Francisc Chiuariu a început în 1993 și s-a întins până în 2000, lucrând ca preparator cu aproape jumătate din colectivul de profesori – îl mutau de la un profesor la altul ca să nu facă rădăcini undeva. A lucrat trei ani cu Vasile Celmare, trei ani cu Cilievici, trei ani cu Ciubotaru, apoi cu Sălișteanu, Marin Gherasim, Ghoeghe Anghel și la final cu Vladimir Zamfirescu. Această experiență didactică i-a oferit o perspectivă largă asupra diferitelor școli și metode de predare ale picturii.
Evoluția artistică a lui Francisc Chiuariu parcurge multiple perioade distincte. În 1996 face parte din Grupul „Crinul”, urmat de perioada 1999-2000 post-„Crinul”. Între 2004-2006 intră în perioada abstractă, când renunță la figurativ și iese în spațiul picturii cu elemente noi. Seria „Obsessions” este inspirată din filmele lui David Lynch, un regizor clarvăzător care i-a deschis noi perspective. Seria „Îngerilor” a tras ca un cap de locomotivă pentru dezvoltarea ulterioară – după primul înger, toți ceilalți au urmat. Seria „Păpușilor” explorează alte dimensiuni ale figurativului, iar „Networks” face un fel de colaj artistic prin postmodernism, incluzând Gioconda/Monalisa în reinterpretări contemporane.
Seria „Outdoor” explorează lumina și spațiul exterior, în timp ce „Shadows (Umbre)” se concentrează pe jocul de umbre și reflexii. „Teoria cercului”, expusă în pandemie, marchează o nouă etapă de abstractizare și dezintegrare a formei. „How to disappear completely” tratează tema dispariției complete în spațiul picturii, fiind făcută tot în pandemie. „Pleci sau rămâi”, realizată pe hârtie în pandemie, este o schițã care i-a plăcut foarte mult soției sale. Toate aceste serii au fost expuse la galeria Ann Art, care a realizat și cataloagele pentru „Shadows” și „Teoria cercului”.
Prima sa monografie este editată de Cosmin Nasui, în 2012. Cartea ofera o generoasa inventariere a lucrarilor semnate de artist in perioada 1987-2012: Grupul „Crinul”, perioada de după „Crinul”, perioada abstractă 2004-2006, „Obsessions”, seria „Îngerilor”, seria „Păpușilor”, „Networks”, „Outdoor”. Albumul se mai găsește încă în librării și reprezintă o încercare de a cuprinde opera artistului în diversitatea ei.
O serie aparte o constituie lucrările pe backlit – picturi pe suport transparent iluminate din spate, care creează efecte spectaculoase de stratificări multiple și reflexii. În aceste lucrări, spectatorul devine parte din operă fiind reflectat în suprafața lucioasă, creând o experiență imersivă pentru privitor. În ateliere se pot vedea și lucrări anterioare precum cea din „Teoria cercului”, unde se vede deja ce apare în seriile următoare – dezintegrarea mai pronunțată a corpului și spațiul mai curat, sau altfel spus, spațiul care înghite cu totul figurativul.
Fundația Francisc Chiuariu include și lucrări de alți artiști – fiica lor Ana este portretizată de artistul Aurel Tar. Pe pereți sunt răspândite diverse lucrări din diferite perioade, inclusiv din seria „Rețele”, alături de preocuparea constantă pentru lumină care traversează toate perioadele sale artistice. Revin anumite teme și personaje, creând o continuitate internă în diversitatea stilistică a operei sale.
///
Materialul face parte din proiectul „10 ateliere de artiști contemporani din România”, produs de Modernism.ro. Publicație culturală finanțată cu sprijinul Ministerului Culturii
Recent Comments