Delirul, visul-coșmar și imaginația morbidă coordonează traseele existenței ,,monstrului” Ed Gein din biopicul realizat de Ian Brennan ca al treilea sezon – și cel mai reușit de până acum – din antologia ,,criminalilor în serie” de pe Netflix, demarată de Ryan Murphy şi Brennan cu Dahmer și urmată de istoria fraților Menendez (se află în pregătire Lizzie Borden). Mai concret spus, serialul din 2025 înseamnă o poveste pe mai multe planuri a unui creier bolnav, o vivisecţie a unei patologii – nu Gein ca (anti)erou rămâne important aici, ci studiul de caz la limita dintre ficțiune și realitate asupra unui suprapersonaj ce fusese, practic, protagonist și în Mindhunter: creierul uman și toate deviațiile lui patologice.

Avem de-a face în The Ed Gein Story cu crime care s-au întâmplat, cu crime care s-ar fi putut întâmpla, cu altele inventate ori atribuite dar niciodată dovedite – sau cu unele petrecute doar în mintea ,,suprapopulată’’ de voci a personajului. Și, mai ales, cu o serie de crime ficţionale, pornind de astă dată din imaginația nu mai puțin deviantă a regizorului/regizorilor, într-o succesiune de momente-tribut ale altor eroi negativi, punctul forte al sezonului marcând referințele la câteva legende cinematografice, clasice ale genului horror, cărora Ed Gein le-a fost sursă de inspirație: Norman Bates din Psycho de Hitchcock (1960), Leatherface din Texas Chainsaw Massacre de Tobe Hooper (1974), Jame Gumb din Silence of the Lambs de Jonathan Demme (1991). Practic, în universul real în care Gein încearcă să își găsească un punct stabil nimic nu pare la locul lui, după cum în universul imaginar, din creierul lui Gein, totul este anapoda. Și atunci, de ce să ne mai șocăm de ceea ce au vrut să livreze creatorii serialului, în secvențe uneori exagerat violente, depășind cu mult marja de acceptare a unui spectator nefamiliarizat cu astfel de bloody scenes ce par că anulează orice limite și frizează câteodată absurdul? Cei ce poluează lumea numită Hollywood sau mass media americană nu vânează decât acest sens al poveștii – violența, crima, partea sălbatică, și aproape toți sunt fascinaţi de morbid, de perversitate, de răul și urâtul din noi. Din moment ce, treptat, depăşind biografia reală, Ed Gein se impune ca un model tutelar pentru cele mai sinistre creații, unele ficţionale, altele reale – ,,fanii” ce vor să îi preia mai departe ,,opera”- și la această limită ajunge să se joace serialul monstruos: de la un moment dat încolo, nici nu mai contează și nu mai vrei să știi ce e adevărat și ce e invenţie în acest basm noir al cvasicanibalului-necrofil.

Ficțiunea se întretaie cu partea aparent reală, până nu îți mai dai seama care este una și care cealaltă, totul desfășurându-se într-o lume iremediabil bolnavă: de lângă noi, din noi, din capul nostru și din mintea celorlalți. Un vis în vis/coșmar ce determină alte coșmaruri perpetuate la infinit, precum și crimele pe care personajul principal le comite mai puțin în realitate (unde mitul a fost evident amplificat de o societate cel puțin la fel de odioasă ca antieroul pe care îl propune) și mai mult în ceea ce crede el că ar fi realitatea din mintea lui încețoșată. Astfel, vocile ce se întretaie în creierul segmentat al lui Gein ca într-un puzzle macabru îl ajută înspre final să se liniștească, să se regăsească, printre alți bolnavi asemenea lui, să își explice măcar tardiv care a fost sensul nebuniei lui într-o cumplită existenţă, torturantă de la o decadă la alta. Nu doar Gein este aici unicul monstru, nebunul de serviciu; la fel sunt toți cei care îl judecă sau îl încurajează, contestatarii dar și discipolii, colegii de ospiciu, regizorii ce-l folosesc ca sursă de inspirație pentru pelicule comerciale cu serial killers , dar mai ales fosta iubită, Adeline Watkins (de care suntem de mai multe ori tentați să credem că e doar încă un dublu al său, ca în Fight Club – dar prezenţa ei e totuși reală, ,,muza” a existat, participând la toate atrocităţile lui cu o ardoare și o credință în Rău ce face din personajul fetei unul cel puțin la fel de înfiorător ca al lui Gein), jucată impecabil de Suzanna Son. O lume nebună, nebună, un univers putrezind ireversibil, precum cadavrele căutate de Gein în cimitirul-leitmotiv al filmului – cam aşa pare America prin acest serial dur, în general, și Hollywood-ul ce perpetuează gratuit prin creațiile sale astfel de monștri populari, în special. Brennan, regizorul, forţează mai mult decât o disecţie pe creierul unui Gein (de)mitizat; realizează de fapt o radiografie a unei demenţe la nivel de țară, de sistem, de industrie, de media – o satiră națională și o operație pe mintea spălată prin violență a unei întregi societăți, a unei civilizaţii prăbuşite.

Charlie Hunnam făcuse până la Gein rolul vieții în Sons of Anarchy, ca Jackson ,,Jax” Teller – dar interpretarea de aici, complet diferită de cea a motociclistului rebel, este senzațională, câteva momente rămânând în mintea bulversată a spectatorului, de la vocea aparent blândă, efeminată, dar cavernoasă în dubletul peste timp în care preia și rolul mamei autoritare ce nu poate muri cu adevărat decât odată cu el (esența Psycho-ului lui Hitchcock sau a altui serial remarcabil, Bates Motel) până la aplicarea măștii din piele umană – ca simbol al dedublării – ce amintește de un fel de strămoș al lui Michael Myers, mult mai interogativ însă însă în legătură cu răul a cărui esență simte că e și al rolului de perpetuator al acestuia. Memorabile și ,,dialogurile” din mintea personajului: cu Cățeaua de la Buchenwald (Ilse Koch, atestată istoric, dar devenind implicit şi ea ficţională), cea care declanșează toată maladia prin câteva aparent nenocive benzi desenate despre naziști primite de Gein de la – evident – diabolica Adeline, ce îî simte şi vânează slăbiciunile (fascinată la rându-i de poze cu victimele Holocaustului), dar și cu transexualul devenit o onorabilă doamnă şi actriţă, Christine Jorgensen (din nou un personaj real!), ,,conversând’’ interspatial cu Gein, în ceea ce acesta și-ar fi dorit să fie un menage a trois telefonic atemporal între cei consideraţi de societate nişte freaks: el, Ilse și Christine. Pentru că unele probleme din capul protagonistului sunt nerezolvabile şi în strânsă legătură cu durerile corpului ce nu se fixează nici în bărbat nici în femeie, deși teoretic e atras de femei dar practic e incapabil de a avea o relație cu ele. Castrat emoțional/sentimental, de posesiva mamă amintită, Augusta – Ed ajunge, prin dedublarea ,,îmbrăcării” hainelor feminine sau a… pieilor feminine, la o schimbare psihanalizabilă a propriului sex în care nu se regăseşte, la o reîntrupare. Mult Freud aici, ceva Foucault și un semn clar că scenaristul Ian Brennan mai citeşte şi filosofie, probabil trecând puţin şi prin Gilbert Durand și a sa teorie despre Structurile antropologice ale imaginarului.

Serialul șochează, nu e pentru oricine, cel puţin pentru un privitor sensibil, pare greu de digerat până la ultima secvenţă, dar, dacă ai reușit să îi prinzi pe parcurs cheile descifrării – și înțelegi mai ales statutul protagonistului, de victimă a sistemului, fără nicio șansă și nicio ieșire, ţap ispăşitor tragic, căruia i se pun în cârcă și făcute și nefăcute, după cum în propria minte nici el nu mai înţelege ce a făcut/a fost sau ce nu a făcut/nu a fost, de fapt, per total. Îți poți da seama la final că sub pretextul numit Ed Gein se ascund în spate, în umbră, toate tarele și toți posedaţii și smintiţii care îi aprofundează şi continuă ,,opera”, identificându-se bovaric cu un individ a cărui principală vină a constat în neputinţa de a-și stăpâni pornirile, vocile din creierul dereglat, devenit aici, din element de veșnică tortură a existenței personajului, un prilej de psihanaliză și dezbatere pe tema atracției răului și a vulnerabilității psihice în creaţii de la Hitchcock (nici el foarte sănătos mintal, cel puțin în întruchiparea din acest serial) până la Ian Brennan însuși, co-creatorul francizei Monster (alături de Ryan Murphy, ambii fiind exploratori frecvenți ai nebuniei contemporane în toate filmele lor).

Așadar, un regal pentru iubitorii de ,,intertext”/film în film, cu aluzii cinefilice fără număr, cu trimiteri inteligente și secvențe tribut, în care modelul se transformă în obsesie pentru o întreagă industrie a filmului horror, într-o cultură a terorii și unde antieroul real devine mai interesant transmutat ficţional iar personajele derivate din el (chiar și actorii care le joacă și regizorii ce îi provoacă pentru capodopere ale abominaţiei precum Psycho, Masacrul din Texas sau Tăcerea mieilor) ajung, la rândul lor, Ed Gein. Un Gein multiplicat în toate palierele Răului American, ca un fel de viscerală opoziție la ceea ce s-a perpetuat fals și ipocrit drept American Dream.

RATING: **** – a se face abstracţie de ,,scorul” foarte slab – nemeritat! – de pe Rotten Tomatoes, cel de pe IMDB apropiindu-se mai corect de valoarea reală a seriei
(0 – foarte slab, * – mediocru, ** – satisfăcător, *** – bun, **** – foarte bun, ***** – excelent)


Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.