Expoziția „Constituirea realului prin topire” reunește lucrările artiștilor Alexandra Mureșan și Valeriu Semenescu într-un dialog al sticlei ca material și ca mediu al gândirii vizuale. Întâlnirea prezentă dintre profesor și fosta sa studentă este o conversație între două voci artistice mature, distincte, unite printr-o meditație asupra transparenței și opacității, asupra fragilității plastice și a durității minerale, asupra felului în care materia se topește între generații. Lucrările celor doi explorează tensiunea dintre vizibil și invizibil, dintre formă ca soluție și concept ca disoluție, propunând o reflecție asupra condiției sticlei în contemporaneitate — un material care poartă în sine atât lumina, cât și umbra.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.