HalloArts – Sustainable Community
Astăzi se deschide HalloArts, un nou proiect de instalații și ateliere dedicate comunității, organizat de Asociația Culturală NeoArt România și Galateca. Până duminică (între 24 și 26 octombrie), în intervalul orar 10.00 – 18.00, la Lacul Morii HalloArts – Sustainable Community propune publicului o serie de activități culturale, un proiect de artă participativă și educație ecologică, integrat în cadrul Festivalului West Side Hallo Fest 2025, desfășurat și cofinanțat de Primăria Sectorul 6 a capitalei.
Proiectul explorează legătura dintre artă, memorie colectivă și sustenabilitate, aducând împreună comunitatea prin instalații interactive, ateliere și intervenții culturale în spațiul public. Artiștii și cei care susțin atelierele, prezentările și instalațiile sunt: DAI – Dan Adrian Ionescu, Alexa Lincu, Maria Lungu, Mariea Petcu Chioibaș, Andreea Robu-Movilă, Georgiana Cobuz, Adrian Perdică, Dan Mircea Cipariu, Thomas Marinescu, Răzvan Mihalachi, Anca Boeriu, Andreea Sandu.
Două instalații majore se află în centrul proiectului: un carusel – instalație multimedia, cu intervenții pictate și filme special realizate, inspirat din poveștile locale colectate printr-un apel public, și o bibliotecă urbană modulară realizată din blocuri de miceliu (material organic, ecologic), care funcționează ca spațiu de schimb de cărți, dar și ca instalație artistică simbolică, alături de intervenții de street art.
Programul atelierelor:
Vineri, 24 octombrie
Orele 10.00 – 11.00 – deschidere Carusel – instalație multimedia și meet the artists – cu discuție despre scriere creativă – Dan Mircea Cipariu, Anca Boeriu, Andreea Sandu, Răzvan Mihalachi și Dan Adrian Ionescu, și lansare instalație BookCycle realizată de Andreea Robu-Movilă, Georgiana Cobuz, Adrian Perdică
Orele 11.00- 12.30 – Atelier de artă – stencil cu Maria Lungu și Anca Boeriu
Orele 13.00 – 16.00 – live street art painting cu atelier participativ Alexa Lincu și Maria Lungu
Orele 13.00 – 15.00 – experiența Carusel
Orele 16.00 – 17.30 – atelier pictură carusel cu Alexa Lincu
Sâmbătă, 25 octombrie
Orele 10.00 – 11.30 – Atelier de artă – stencil – Alexa Lincu și Diana Oană
Orele 12.00 – 14.00 – Atelier de creare de cărămizi biodegradabile din miceliu prin reciclarea celulozei din cărți – Thomas Marinescu
Orele 14.00 – 16.00 – experiență Carusel
Orele 16.00 – 17.30 – atelier de pictură măști Maria Petcu Chioibaș
Duminică, 26 octombrie
Orele 10.00 – 12.00 – experiență Carusel
Orele 12.00 – 14.00 – Atelier de creare de cărămizi biodegradabile din miceliu prin reciclarea celulozei din cărți – Thomas Marinescu
Orele 14.00 – 15.30 – atelier de pictură măști Mariea Petcu Chioibaș
Orele 16.00 – 18.00 – experiență Carusel
Parteneri media: Biz, Agenția de CArte, Radio România Cultural
Parteneri: RXP – creative factory, Universitatea Națională de Arte București (UNArte), OAR București, A.ttune ArchiLab, Asociația Arhitectura Celuilalt







Recent Comments