O aniversare
A imagina însemană a recrea Realitatea.
Pentru a imagina, mai întâi trebuie să cunoști.
(Juan Rulfo)
La ceas aniversar, am considerat important să readucem în atenția publicului personalitatea Dorei Dumitrescu (născută la 19 octombrie 1935 la Miercurea Nirajului), artist plastic și restauratoare care a activat aproape 60 de ani pe scena artelor plastice locale și naționale. Când mă gândesc la Dora, mă gândesc la o persoană grațioasă și sensibilă, mereu curioasă să cunoască ce e nou în lume în ce privește arta plastică și expozițiile. Iar când mă gandesc la pictura ei, văd o operă cu un caracter juvenil și puternic ancorat în actualitate.
După ce a absolvit Liceul teoretic Unirea din Târgu Mureș, Dora a urmat Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj-Napoca, secția de Pictură, desfășurând, în paralel, atletismul profesionist. La Institut i-a avut profesori pe Alexandru Mohi, Petru Abrudan, Anton Lazăr, Petru Feier, Aurel Ciupe și Daniel Popescu, de la care deprinde temeinic bazele picturii. În anul 3, la un schimb de experiență la București, a lucrat alături de Corneliu Baba; acesta a remarcat-o pe tânăra artistă și între ei s-a înfiripat o prietenie care a durat până la moartea maestrului, în 1997.
După absolvirea Institutului, Dora a lucrat ca muzeograf la Muzeul de Artă din Cluj, apoi la Casele de Creație Regionale din Baia Mare și Cluj, iar în 1971 a revenit la Muzeul din Cluj. În 1977 a absolvit cursurile de restaurare la Muzeul de Artă al RSR, cu Pia Atanasiu, specialist de excepție în tehnica restaurării picturii, urmând ulterior cursuri de restaurare la Bode Museum din Berlin, și la muzee din Dresda și Halle. Cu prilejul restaurării picturii din Muzeul Peleș, alături de restauratoarele Mariana Bojan și Cristina Cenade, Dora a restaurat mai multe lucrări semnate de pictori de seamă: Peter Paul Rubens, Mihály Munkácsy, Nicolae Grigorescu, Octav Băncilă, Nicolae Dărăscu.
În ce privește activitatea expozițională, Dora a participat cu lucrări la toate expozițiile organizate de UAP, din 1962 în 2020, și a organizat numeroase expoziții personale în România și în Germania, la invitația galeristei Emilia Suciu.
După o scurtă trecere în revistă a carierei Dorei Dumitrescu, se cuvine să ne aplecăm asupra operei sale. Lucrările din prima perioadă sunt fidele realității, după preceptele vremii, și se află în numeroase colecții particulare din țară și din străinătate. Mai aproape de noi, Dora a descoperit formele artei abstracte, fiind atrasă de inovațiile din expozițiile occidentale la care ajunge fie în timpul vizitelor ei în Germania, fie prin intermediul revistelor sau al internetului. Dar bazele abstracției le-a primit chiar din timpul Institutului, privind abstracția figurativă a lucrărilor lui Alexandru Mohi, Petru Feier, Anton Lazăr și Petre Abrudan, sau purtând discuții interesante despre forma absolută cu prietenii săi, Ion Pacea și Viorel Mărginean.
Prin contemplare și idealizare, Dora Dumitrescu redă în pictură un concept, nu un obiect, iar aceasta dobândește un efect simbolic. Realitatea, cu formele și culorile ei, a constituit terenul natural pe care Dora și-a construit pictura abstractă. În timpul lungilor ședințe de restaurare, ea a dobândit o bună cunoaștere a materiei picturale și a descoperit valoarea profund magică a culorii, în tonuri și semi-tonuri rafinate pe care le-a adoptat și în pictură. Acolo, în atelierul de restaurare, culoarea și forma și-au devoalat toate secretele față de ea.
Opera sa nu este o căutare, ci un răspuns, însăși esența realității. La Dora, abstracțiunea este născută din imaginație și trezește un vag sentiment de contemplație pentru etern, universal și absolut. Ea caută în interiorul său, își clădește un sistem personal de valori și găsește propriile soluții și rezultate aplicabile pe pânză. În lucrările sale regăsim echilibrul între gol și plin: zonele întunecate care dau impresia de monumentalitate, de soliditate plastică, sunt alternate de “câmpurile” luminoase care vin să susțină libertatea imaginației.
Există în fiecare pictură a Dorei Dumitrescu o legătură între obiect și sensul abstract al acestuia, iar opera este finită atunci când toate formele își găsesc locul în lumina fugară a Universului captată în culori și forme, refugiu și echilibru în același timp. O operă Liberă și Vibrantă.
Dr. Silvia Suciu
Recent Comments