Profesorului Gheorghe Crăciun prezintă detaliile unor cercetări științifice, cu accente detectivistice, derulate începând cu anul 1985 până în 2025, care au dus la descoperirea și înțelegerea unei lucrării aparținând pictorului Ziffer Sándor (1880–1962), „Natură statică pe o masă cu oglindă de toaletă”, 1910, ulei pe pânză cu țesătură rară, 82 x 70 cm. Lucrarea face parte din expoziția „József Klein și Școala de la Baia Mare”, deschisă la Muzeul Național de Artă al României.
Considerații asupra unei picturi din perioada pariziană a lui Ziffer
Această natură statică, pictată în 1910, am descoperit-o, am fotografiat-o și am introdus-o în lucrarea mea de gradul I didactic, în vara anului 1985. Colegul meu de la Liceul de Artă, Bighi Oșianu, aflând despre tema lucrării mele, m-a invitat să-i văd colecția de pictură, moștenită de la tatăl său, marele avocat din Sighetu Marmației, pe nume Mircea Oșianu. Colecția cuprindea, printre altele, și o pictură a lui Cecilia Cuțescu Storck, picturi semnate Thorma, Mikola, Krizsán, precum și această lucrare a lui Ziffer Sándor.
Peste timp, aflând mai multe date despre această lucrare, în anul 2010, în cadrul expoziției mele „Jurnal” din sala Millenium II, am îndrăznit să fac o comunicare științifică. Prin bunăvoința D-lui director al Muzeului de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, l-am numit astfel pe istoricul și criticul de artă dr. Tiberiu Alexa, am beneficiat de încă două lucrări ale lui Ziffer, una din vara anului 1910 și alta din 1911-12, care încadrau natura statică din 1910, pentru a demonstra diferențele de stil apărute între timp.
Printr-o întâmplare fericită, mai târziu, am primit de la familia Görög o mică parte din biblioteca criticului de artă Borghida István. Între aceste volume am găsit – alături de rezumatul lucrării sale de doctorat susținută în 1977 la Universitatea din București, Facultatea de Istorie și Filosofie, onducător științific Prof. dr. Ion Ianoși – și o publicație care prezenta două scrisori din corespondența pictorilor băimăreni. Una din ele este adresată de Ziffer, din Paris, prietenului și colegului său Boromisza Tibor.
Într-o ordine cronologică, trebuie consemnată atmosfera istorică în care nimerește Ziffer în capitala artei de avangardă. Sosește la Paris în septembrie 1906, atunci când se deschidea Salonul de Toamnă, unde expuneau, printre alții: Matisse, Friesz, Vlaminck, Braque, Derain, Dufy, Manguin și prietenul lui Ziffer, Czóbel Béla. La această expoziție este prezentată publicului și o colecție de 100 de lucrări ale lui Gauguin. În decembrie 1906 Ziffer trimite un autoportret la Salonul Independenților, lucrare remarcată de Matisse, care, ca membru organizator, se ocupă personal să găsească acestei lucrări un loc favorabil, exclamând: „în sfârșit o lucrare bună…”
În 1907 Ziffer expune trei lucrări la Salonul Independenților, iar toamna vede retrospectiva Paul Cézanne, cu 56 de lucrări (la Salonul de Toamnă al acelui an). În același an Matisse își deshide în atelierul său propria sa academie. Tot atunci Picasso pictează Domnișoarele din Avignon, Brâncuși realizează Rugăciunea. Ziffer se întoarce la Baia Mare și prelucrează lecția franceză dobândită.
Ajungem în anul 1910, an foarte zbuciumat pentru Ziffer. În primul rând trebuia rezolvată problema stagiului militar. Într-o scrisoare către Tersánszky Józsi Jenő se plânge că a fost nevoit să dea o lucrare pentru a fi scutit de serviciul militar (avea un picior mai scurt, purtând un pantof ortopedic, iar auzul i-a fost afectat de o boală din copilărie). Dar cea mai mare problemă era că viitoarea mamă soacră „Beckhaus a dat un ultimatum, ca până în data 5 noiembrie să aibă loc căsătoria, dacă nu, cade toată înțelegerea”. (Mireasa era bolnăvicioasă și mai în vârstă cu 18 ani, dar nici Ziffer nu era un Făt-Frumos). Căsătoria a avut loc, tinerii au plecat în luna de miere la Paris, iar mai departe scrisoarea lui Ziffer către Boromisza, prezentată mai sus, explică totul.
Să ne întoarcem exact la pictura care face motivul acestei povești. În primul moment în care am văzut lucrarea, am numit-o simplu „Natură statică”, așa o numește și Boros Judit în volumul „Baia Mare. Pictura băimăreană de la apariția neo-iștilor până în 1944” (editura Mission Art Gallery, Miskolc, 1992, pagina 133): „Natura statică din 1910 este neobișnuit de impersonală. O compoziție clasică bine echilibrată, înscrisă într-un triunghi, care hotărât lucru amintește de Cézanne”.
Mult timp nu am putut desluși ce reprezintă acele tușe violente și drepte din partea stângă de jos a lucrării, deasupra iscăliturii și anului de execuție 1910. Încet-încet am realizat că aceste linii viu colorate se leagă cu pensulația vibrantă, care înconjoară iscălitura autorului. Atunci am înțeles că e vorba de crenguțe de brad și lumânări de ceară colorată, elemente care se legau de decorul tradițional al bradului de Crăciun de la începutul secolului 20, decor care persistă în memoria mea din copilărie. Asociind scrisoarea citată și data de 26.12.1910, cănd a fost scrisă din Paris, am făcut legătura, că această lucrare a fost pictată la Paris, în intervalul dintre seara de Crăciun și Anul Nou. În scrisoare Ziffer notează: „abia apuc să lucrez pentru mine”. Deci, la această pictură lucra când scria acea scrisoare amară bunului său prieten Boromisza Tibor. Astfel s-a născut al doilea titlu: „Natură statică din seara de Crăciun 1910”.
Apoi, după o documentare amplă, am găsit titlul real pe care i l-a dat Ziffer, când a prezentat pictura la Salonul Independenților din 1911, și anume „Natură statică pe o masă cu oglindă de toaletă”. Primele variante de titlu cad, fiind superficiale, necunoscând adevăratele subterfugii ale lucrării.
Această lucrare a participat la Salonul Independenților din 1911, alături de alte patru lucrări. Pe o etichetă, reprodusă alăturat, de pe spatele uneia dintre ele, pe lângă titluri, autorul transmite și schița de panotare a acestora. Această etichetă este lipită pe versoul uneia dintre cele cinci lucrări expuse („Vapoare de pe Sena”, aflată în colecția Galeriei Naționale din Budapesta).
Deși numerotarea începe pe schiță cu numărul 2 – notat „Portret”, la înscrierea titlurilor apare pe prima poziție. „Natură statică pe o masă cu oglindă de toaletă” pe schiță este notată cu numărul 1, fiind lucrarea cea mai importantă ca mărime, dar la titluri apare pe locul 2 (o greșeală pardonabilă). Pe această etichetă întâlnim anul 1911, iar ortografierea prenumelui autorului coincide cu cea a expeditorului scrisorii către Boromisza: Alexandre Ziffer. Astfel am ajuns la adevăratul titlu al picturii analizate, dat chiar de către autor.
Drumul acestei lucrări, din Paris până la Baia Mare, ar fi următorul: După ce o expune la Salonul Independenților din Paris, Ziffer o pregătește pentru drum. Desprinde pânza de pe șasiu, pânza este rulată pe un cilindru, iar la sosirea în Baia Mare este întinsă pe un alt șasiu, puțin mai mic, cu câte 2 cm pe fiecare latură pentru a încăpea în rama aleasă. La o nouă restaurare, lucrarea s-ar putea mări cu câte 4 cm pe cele două dimensiuni, revenind la dimensiunile anterioare (avem și un alt exemplu practicat de autor).
Odată ajunsă la Baia Mare, pictura este expusă în 1912 în cadrul Expoziției jubiliare, care cuprinde două tabere: „cei mari și tari” – în sala Școlii de pictură din Colonie, cu lumină constantă din tavan, iar cei tineri „care la Paris învață”, în sălile Școlii reformate, de lângă Podul Viilor. Din această expoziție este achiziționată de avocatul Oșianu și parchează în ampla sa colecție din Sighetu Marmației. Ca o precizare, acest avocat a fost în legătură de rudenie cu istoricul Ioan Mihaly de Apșa, căruia i-a aparținut pictura lui Hollósy, „Cetatea Huszt”. Din Sighet, „Natura statică pe o masă cu oglindă de toaletă” este moștenită de Bighi Oșianu, în locuința căruia am fotografiat-o în anul 1985.
Moștenirea lui Bighi Oșianu a fost administrată de istoricul de artă Mircea Dunca, de la care actualul proprietar a cumpărat natura statică, cu prețul a șapte salarii ale sale. Acest lucru se întâmpla în 1987.
Cota artistului a crescut „puțin” între timp, astăzi o lucrare de-a lui Ziffer, pictată în 1911, reprezentând Grădina Luxembourg, la o licitație din Ungaria a atins suma de achiziție de 120 000 000 forinți (aproximativ 300 000 de euro). Peisajul adjudecat a fost prezentat în 1911 la Salonul de Toamnă din Paris, unde autorul s-a prezentat ca pictor din Baia Mare.
Similitudinile dintre lucrarea analizată în acest material și lucrarea vândută la licitația din toamna anului 2024 sunt foarte mari, și cu aceasta pot încheia povestea mea.
Gheorghe Crăciun
Recent Comments