Ne bucurăm să anunțăm că proiectul Primăvara în satul românesc: Băbăluda, un proiect interdisciplinar despre tradiție, memorie și creație contemporană, cofinanțat de către Administrația Fondului Cultural Național se finalizează în luna octombrie cu o expoziție ce va avea loc la Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

Vernisajul expoziției va avea loc marți, 7 octombrie de la ora 18.00, iar aceasta va putea fi vizitată până în data de 12 octombrie.

„Într-un timp în care ritualurile par să se stingă odată cu retragerea comunităților din spațiul rural, artiști din România și din străinătate s-au adunat în satul Buru, la poalele Apusenilor, pentru a observa, documenta și transforma vizual o sărbătoare rară, plină de straturi culturale, tensiuni și vitalitate: Băbăluda. Această practică locală, încă activă, devine pretextul unui demers artistic colectiv, născut în cadrul unei rezidențe care a provocat participanții nu doar să contemple, ci să intre în dialog cu o memorie vie, aflată în prag de uitare.

Expoziția reunește lucrări care decupează, interpretează și reconfigurează elemente esențiale ale acestui ritual de primăvară: corpuri îmbrăcate în vegetație, gesturi de inițiere, forme de masculinitate performativă, magie agrară, dar și absențe; copiii plecați, casele goale, tulnicul care nu se mai aude. Artiștii au investigat nu doar spectacolul vizibil al obiceiului, ci și ce se întâmplă dincolo de el: tensiunea dintre tradiție și prezent, dintre ceremonial și joc, dintre putere și fragilitate.

Băbăluda nu este doar o relicvă folclorică sau un spectacol excentric. Este un corp colectiv, compus din frunze, salcie, rușine, râs, funingine, falus, efort fizic și memorie transmisă. Este o formă de pedagogie informală, în care adolescenții sunt testați și introduși în lumea bărbaților prin gesturi brutale, uneori absurde, alteori tandre, dar mereu învăluite în ambiguitate. Este o încercare, acum tot mai fragilă, de a restabili echilibrul între om și natură, între individ și comunitate.

Lucrările prezentate în această expoziție nu vorbesc despre un trecut idealizat, ci despre un prezent în care urmele trecutului ard mocnit. Ele propun o lectură a simbolurilor ritualului, punând sub semnul întrebării ierarhiile de gen, relația cu natura, formele de autoritate informală, dar și rolul artei ca martor și intervenție. De la instalații vegetale efemere, la interpretări performative, fotografii documentare sau obiecte speculative, expoziția explorează nu doar ce este Băbăluda, ci ce devine, atunci când trece prin filtrul artei contemporane.

Într-un fel, artiștii din această rezidență au devenit și ei un soi de „ceată”: nu ca să reproducă ritualul, ci ca să-l recomande unei înțelegeri mai largi, unde tradiția nu este conservată în formol, ci transformată, reluată, reinterpretată. Băbăluda devine astfel mai mult decât un obicei agrar: o oglindă neclara în care se reflectă ceea ce mai rămâne dintr-o comunitate, atunci când cei care ar trebui să o ducă mai departe au plecat.

Această expoziție nu celebrează rezistența unei tradiții, ci fragilitatea ei. Nu propune un monument, ci o întrebare. Cum transformăm ceea ce dispare? Și ce înseamnă, în ultimă instanță, să păstrăm vie o formă, fără să-i răpim sufletul?” – Liviu Bulea, curator.

Curator: Liviu Bulea

Artiști: Olimpia Bera, Alexandra Mureşan, Alexandre Meyrat Le Coz, Maria Brudaşcă, Oana Cliţan, Andreea-Cristina Mircea, Rada Niţă, Raluca Lupan şi Janine Grün, Andra Roman, Vlad Ursu.

Refugiu de Creație este o asociație ce se dedică promovării și educării prin artă și cultură contemporană. Acoperim diverse domenii, inclusiv artele vizuale, literatura, artele spectacolului, muzica, filosofia și filmul. Scopul nostru principal este să susținem drepturile artiștilor și evenimentele care celebrează arta în toate formele sale. Ne propunem să promovăm un spațiu ce inspiră exprimarea artistică, încurajând diversitatea și  evoluția culturii contemporane.

———–

„Primăvara în satul românesc: Băbăluda”, proiect cultural co-finanţat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Parteneri: Institutul Cultural Francez și Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.