Prima expoziție Rezidența Artistică 110 la Șona: SCAI
Ediția 2025 a proiectului Rezidența Artistică 110, dezvoltat de Asociația Galeria Artep și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), a fost dedicată noii ere tehnologice și intersecției, din punct de vedere critic, cu arta contemporană și etica artistică.
Proiectul are la bază parteneriatul specific dintre instituția ieșeană Asociația Galeria Artep și instituția berlineză Haus der Kulturen der Welt (HKW), și a fost dedicat în 2025 artiștilor preocupați de impactul noilor tehnologii asupra omului și a artei, dar și tinerilor curatori preocupați de acest domeniu, și expunerea acestora la contextul european de abordare a acestei problematici.
Cei cinci artiști selectați în aprilie au petrecut până la două săptămâni în Berlin, în intervalul mai-iulie 2025, dedicate cercetării și schimbului de experiență facilitate de partenerii locali. Radu Carnariu, Mihai Grecu, David Lazăr, Cezar Mocan și Nicoleta Mureș au călătorit la Berlin din Iași, Paris, Londra, Lisabona și Madrid în cadrul acestei rezidențe de creație. Pe 13 septembrie, de la ora 17:00, deschidem expoziția SCAI, expoziție colectivă instalată în casa în curs de restaurare din Șona de la numărul 110, care reunește cinci lucrări de artă video, reprezentative pentru artiștii acestei ediții a programului Rezidența Artistică 110.
„SCAI nu propune o celebrare ingenuă a inteligenței artificiale, ci o reflecție critică asupra modului în care aceasta rescrie condiția umană, cum ea se „atașează” umanității într-un mod aproape imperceptibil, se infiltrează în viețile noastre, se „prinde” de noi. Dacă arta era odinioară un spațiu al unicului și al singularului, acum ea se desfășoară într-un câmp unde imaginile pot fi generate, identitățile pot fi simulate, iar percepțiile pot fi construite. SCAI nu oferă răspunsuri liniștitoare”, ne asigură Cristiana Ursache, curatoarea expoziției.
Radu Carnariu este un artist vizual multidisciplinar interesat de studiul efectelor sociale, politice și cognitive ale artei critice asupra relației dintre mentalitate, imaginație și comportament. Proiectele sale artistice evidențiază ironic diverse contexte ale acestor efecte prin abordări vizuale paradoxale, având ca scop provocarea sau modificarea capacității de conștientizare a publicului. De-a lungul carierei, a avut 19 expoziții personale naționale, în România și Germania, precum și peste 70 de expoziții de grup, între care se numără: Art Revolution Taipei 2012 (finalist), Nord Art 2013 și Nord Art 2014, European Cuteness Art – Contaminazioni 2016, Budapest Art Fair 2021, Juxtapose Art Fair 2021, Art Safari – Superheroes/Antiheroes 2021 și Supermarket – Stockholm Independent Art Fair 2022. Participă cu lucrarea „Porcus Deus”.
Mihai Grecu este originar din sudul Transilvaniei, România, născut în Sebeș. Oscilând între cinema, artă video și creații digitale, limbajul său vizual unic dezvăluie viziuni onirice într-o atmosferă dezumanizată, marcată de alegorii politice, obiecte parazitare, arhitecturi modificate și personaje simbolice. Lucrările sale au fost prezentate în numeroase festivaluri de film (Rotterdam, Nouveau Cinéma Montréal, printre altele) și expoziții („Dans la nuit, des images” la Grand Palais, „Labyrinth of My Mind” la Le Cube, „Studio” la Galerie Les Filles du Calvaire etc.). Participă cu lucrarea „Melonland/Pepeniada”.
David Lazăr este un artist interdisciplinar care explorează modurile profunde în care inteligența artificială și tehnologia modelează identitatea, puterea și percepția. Având o pregătire în inginerie software, lucrările sale analizează critic implicațiile sociale și etice ale tehnologiilor emergente — văzându-le nu doar ca instrumente, ci ca forțe care construiesc activ realitatea noastră. Prin combinarea teoriei critice, ironiei și eticii, Lazăr creează instalații imersive, proiecte online și peisaje sonore care invită publicul să reflecteze asupra sistemelor ce guvernează viața digitală. În prezent, urmează un masterat în Arte Computaționale la Universitatea Goldsmiths, continuând să extindă limitele modului în care ne raportăm la AI și la sistemele conduse de mașini. Participă cu lucrarea „Aesthetic Shell”.
Cezar Mocan este un artist și programator stabilit în Lisabona, interesat de interacțiunea dintre tehnologie și peisajul natural. Folosind sisteme generative narative — videoclipuri animate cu durată infinită, simulări în timp real construite în motoare de joc sau alte tipuri de software — el creează lumi care recontextualizează, adesea într-un mod absurd, aspecte ale culturii digitale pe care le considerăm de la sine înțelese, investigând în același timp structurile de putere care mediază relația noastră cu tehnologia. Unele dintre lucrările sale anterioare au fost expuse la Panke Gallery (Berlin), Office Impart (Berlin), Onassis ONX Studio (New York), Artemis Gallery (Lisabona), Inter/Access (Toronto), CYENS WIP Festival (Nicosia), Romanian Design Week (București) și The Wrong Biennale. Lucrarea sa de simulare în timp real, Arcadia Inc., a fost desemnată câștigătoare a Lumen Prize în Artă și Tehnologie în 2021. Cezar deține o diplomă de licență în Informatică (2016) de la Universitatea Yale și un masterat în Arte New Media (2021) de la Universitatea New York, unde a activat și ca cercetător rezident și profesor asociat. Participă cu lucrarea „Proba A”.
Nicoleta Mureș este o artistă româncă stabilită în Madrid, care lucrează cu colaje digitale, video, animație, 3D, realitate augmentată (AR) și inteligență artificială generativă. Practica ei reprezintă o observație continuă a corpului virtual supus diverselor situații de stres, anxietăți și frici. Scopul ei este de a investiga în profunzime posibilitățile și limitările care aduc carnea – fie ea reală sau digitală – în prim-plan. Participă cu lucrarea „Echo Chamber”.
Cristiana Ursache este curatoare în Iași, România. A absolvit studiile de licență și master în teorii și practici în artele vizuale la Universitatea de Arte ,,George Enescu” Iași, iar din 2023 defășoară o cercetare doctorală despre practicile curatoriale din România din anii 2000 până în prezent, în cadrul aceleiași universități. Din anul 2022 este curator la Galeria Artep, a avut rolul de mediator cultural al Pavilionului României la Bienala de la Veneția, a fost coordonatorul programului de mediere culturală la Garrison Chapel Londra iar în 2024 a colaborat cu Listval Gallery din Islanda. A curatoriat expoziții în țară și în afară având o practică curatorială experimentală, adaptată fiecărui artist.
Expoziția SCAI poate fi vizitată în intervalul 13 septembrie – 1 octombrie 2025, la Șona, cu o programare telefonică prealabilă.
Rezidența Artistică 110 este un program de dezvoltare dedicat artei vizuale contemporane, inițiat și derulat de Asociația Galeria aflat la a treia ediție. Toate edițiile au beneficiat de co-finanțarea AFCN.
Organizator: Asociația Galeria Artep
Partener principal: Haus der Kulturen der Welt
Parteneri: Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Institutul de Cercetare Multidisciplinară în Artă, PROPAGARTA, Empower Artists, Modernism, PIN Magazine, Destination Iași
Proiect cultural co-finanțat de: Administrația Fondului Cultural Național
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
FB event: https://www.facebook.com/events/747766518037398
FB page: https://www.facebook.com/profile.php?id=61558310420726

Recent Comments