Sâmbătă, 14 iunie 2025, la ora 16 va avea loc vernisajul expoziției LUCEAFĂRUL a artistului Alfred Dumitriu, la Centrul de Cultură „Palatele Brâncoveneşti” din Mogoșoaia – Curtea de Onoare.
Curatorul expoziției: Dr. Vlad Dumitriu.
Noul proiect LUCEAFĂRUL îl consider drept o continuare a celui anterior – ÎNGERII LUMINII, găzduit de Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești”, și încerc să promovez în el conceptul tetraedrului, care practic este ca o formă materială a minunatei poezii „Luceafărul” de Mihai Eminescu, realizând o punte în timp, o întâlnire între două limbaje artistice diferite întru exprimarea aceluiași mesaj. Iubesc această formă dinamică, în devenire continuă, la care lucrez de peste 45 de ani și simt că, abia, sunt la început. Toți pașii de până acum i-am făcut de parcă am fost călăuzit, și îmi este foarte greu să vorbesc despre ceva care poate trece printr-o schimbare continuă rămânând unitar, recognoscibil, intuibil într-o diversitate fără limite. O consider ca un suport al spațiului transcendenței ce face legătura între lumea materială cu cele trei regnuri mineral, vegetal, animal și lumea spirituală, asemenea îngerilor. Dar dacă în mod tradițional îngerii fac această legătură între pământ și cer, între sus și jos, această formă face (asemeni cuvântului lui Nichita Stănescu) concomitent punți în toate direcțiile spațiului, făcând trecerea de la Înălțare la o mișcare totală, absolută și de necuprins. Într-un fel echilibrul său dinamic în continuă devenire se realizează și prin dialogul permanent între plin și gol care în fiecare variantă se desfășoară apelând la imaginația privitorului, deoarece golul are o formă condiționată de mărimea, mișcarea și compunerea exteriorului și nu-l putem vedea decât cu ochii minții. De aceea am numit acest ciclu TRANSCENDENT. Eminescu descrie în șase strofe mult mai frumos aceste mișcări în teoria cosmogonică din Luceafărul, ceea ce m-a determinat să îi dedic un proiect de monument mai puțin convențional.


Recent Comments