Expozitia artistului Emilio Pica la Centrul Cultural Apollonia Hirscher din Brasov, poate fi de vineri pana duminica intre orele 16:00-21:00, pana pe data de 25 mai.
NATURI ESENTIALE
Expoziție de pictura
O analiză pur estetică a picturii lui Emilio Pica ( născut Emil Iancu Pica) arată o afinitate simultană cu post-impresionismul și fauvismul dar și cu Art Nouveau și cubismul. Ca majoritatea artiștilor definitorii ai acestor mișcări, Pica își găsește inspirația în natura pe care, în același timp, refuză să o imite. De șaptezeci de ani pictează cu devotament peisaje, natură statică și interioare cu flori. Tușele ample, liniile elegante și felul în care plasează lumina în centrul de interes vizual al fiecărei compoziții dau monumentalitate elementului natural. Pica idealizează natura, o atitudine trădată de culorile vibrante, folosite adesea în complementaritate pentru a șterge orice urmă de realism și a încărca emoțional compoziția, dar și de abstractizarea formei, de reducerea ei la elemente esențiale, și de felul în care plasează subiectul în prim-plan.
În mod paradoxal, Pica nu este liric. Dimpotrivă, felul sistematic în care explorează structura formei naturale trădează o postură obiectivă. Planurile sunt bine delimitate prin culoare iar articularea compozițională, definită de structuri riguros modulate și subdivizate pentru a ghida privirea spre arcuirile calde ale elementului natural, vorbește despre o logică interioară a naturii. Fidelitatea pe care artistul o arată acestui subiect și rigurozitatea demersului său indică un puternic simț de responsabilitate. Pica nu poate să reprezinte natura altfel decât o simte el însuși: o realitate vie, animată de lumina unui soare etern. Nu e de mirare, așadar, că se simte atras de estetica post-impresionistă, marcată de simplificarea formei, de coloristica fragmentată și, în general, de un refuz al realismului menit să atragă atenția privitorului către idee și emoție. Însă Pica folosește perspectiva și forma geometrică nu doar pentru a evidenția materialitatea obiectului natural ci și pentru a reda impresia de soliditate compozițională și coerență conceptuală trăită la vederea spectacolului naturii. În măsura în care comunică această intuiție a unei ordini divine în forma naturală, artistul spune un adevăr.
Această viziune a permanenței și sacralității în tranzitoriul simbolizat de natură este evidentă mai ales în cele mai recente dintre lucrările sale, care fac obiectul expoziției “NATURI ESENTIALE” pe care acest catalog o acompaniază. Arcade definite pe cer de o lumină supranaturală, fructe pline de semințe asupra cărora se revarsă lumini divine, flori enorme, voluptuoase, încărcate de polenul pe care îl oferă ca pe o mană cerească, buchete încadrate de bolți maiestuoase, galaxii tangibile, energii în mișcare din a căror agitație se nasc flori și fructe, interioare care se organizează în funcție de evenimentul central al materiei împlinindu-se în frumusețe și fecunditate: o natură atemporală, spiritualizată, care centrează și organizează spațiul, impregnându-l cu valențe sacre.
Perspectiva lui Emilio Pica se naște din experiența sa trăită, fapt care îi consolidează autenticitatea. Născut la poalele Muntelui Tampa, își asistă, încă de mic, bunicul – muralistul și iconarul Vasilie Birt – la pictura mai multor biserici din Șchei. Prezența maiestuoasă a muntelui, pe de o parte, și misterul spațiului bisericesc, pe de altă parte, fac inevitabilă atracția către natură, monumentalitate și sacralitate. Ca elev al Gimnaziului Unic al Liceului Șaguna, îl are ca profesor pe pictorul Ștefan Mironescu, cu care ulterior studiază și în privat. La Liceul Tehnic de Construcții și Arhitectură din Săcele, unde se regăsește între anii 1948 și 1952, îl are ca profesor pe pictorul șcheian Dumitru Popovici, care îi cultivă interesul în tridimensionalitate și cu care aprofundează desenul tehnic și decorativ, abilități care îl ajută să-și definească și să-și rafineze limbajul plastic. În anul 1960 devine membru al Asociației Artiștilor Plastici Amatori din Brașov și continuă să dezvolte o carieră artistică în paralel cu cea de inginer. Rămâne – inevitabil – inspirat de natură în Canada, unde se stabilește la sfârșitul anilor ’80. Lucrează enorm, cu vitalitate aparent inepuizabilă, atât în atelierul său din Toronto și în cabana construită cu propriile mâini în grădina casei unde își petrece zilele de vară meditând, pictând și sculptând înconjurat de pomi și flori, cât și în cel de sub Tâmpa. Expune regulat în Canada la Toronto, Montreal, Edmonton, Vancouver, în SUA, în Anglia dar și acasă, la Brașov. Are un public fidel și tot mai larg, piesele sale aflându-se în prezent în colecții din România, Canada, Germania, SUA, Japonia, Columbia, Hong Kong și Marea Britanie.
Am fost martoră, în ultimii douăzeci și cinci de ani de prietenie privilegiată cu Emilio Pica și familia sa, la râvna obstinată a artistului care părăsește discret orice întâlnire pentru a picta, în ciuda vârstei, până la orele mici ale nopții. Acest simț al urgenței și efortul continuu de a surprinde sacrul natural ne arată că artistul se află într-o misiune: aceea de a ilustra posibilitatea de a trăi mereu în mirare în fața miracolului vieții. Astfel că, la nouăzeci de ani, Pica ne oferă nu o retrospectivă, cum ar face orice artist căruia timpul i-ar permite acest lux, ci artă nouă care demonstrează o continuă rafinare a subiectului și expresiei plastice. Ca și misterul din care se inspiră, filonul spiritual al artei sale devine tot mai adânc, tot mai puternic pe măsură ce este explorat.
Dr. Adriana Dragomir, cercetător interdisciplinar
Emilio Pica ( născut Emil Iancu Pica) n. 1935 in Șchei, la Brasov
Galerie cu imagini din expoziție
A purely aesthetic analysis of Emilio Pica’s painting (born Emil Iancu Pica in 1935 in Șchei, Brașov) reveals a simultaneous affinity with Post-Impressionism and Fauvism but also with Art Nouveau and Cubism. Like most of the artists who defined these movements, Pica is inspired by nature while refusing to imitate it. For the past seventy years, he has steadfastly painted landscapes, still lifes and interiors with flowers. The broad strokes, the elegant lines and the placing of light at the visual center of each composition work to give monumentality to the natural element. Pica idealizes nature, an attitude revealed by the vibrant colors, often used complementarily in order to erase any trace of realism and to infuse the composition with emotion, but also by his abstraction of the form to its essential elements and by the positioning of the subject in the foreground.
Paradoxically, Pica is not lyrical. Quite the contrary, his systematic way of exploring the structure of natural form points to an objective stance. The planes are well delimited by color while the compositional articulation, defined by strictly modulated, subdivided structures that guide the gaze towards the warm arching of the natural element, speaks of nature’s inner logic.
This vision of permanence and of sacredness in the transitory that nature symbolizes is especially apparent in Pica’s most recent works, making up the exhibition entitled Essential Natures. Arches drawn in the sky by a supernatural light, fruits full of seeds on which divine light seems to pour, giant, voluptuous flowers loaded with pollen offered to the viewer as if it were heavenly manna, bouquets framed by majestic vaults, tangible galaxies, energies in motion generating flowers and fruits, interiors that organize themselves around the central event of matter becoming fulfilled in beauty and fecundity: a timeless, spiritual nature that centers and organizes space, imbuing it with sacred valences.
Dr. Adriana Dragomir, interdisciplinary researcher
Recent Comments