Îmi face plăcere să vă invit la deschiderea expoziției personale de fotografie, La micul fix, luni, 10 martie, de la ora 18, în Galeria Rotonda a Casei de Cultură a municipiului Timișoara (str. Miron Costin, nr. 2).
Expoziția conține 30 de fotografii alb-negru, realizate de-a lungul mai multor ani, consecință a curiozității și plăcerii mele de a surprinde instantanee și detalii din lumea în care trăiesc și prin care trec. Caut să fiu atent la ceea ce se întâmplă în jurul meu și să înțeleg cât de mult pot. N-am cum scrie în timp ce merg, așa că fac fotografii. Cu telefonul. Fotografiatul e unul dintre instrumentele cu ajutorul căruia încerc să cercetez viața și să culeg dovezi că-i miraculoasă și spectaculoasă, inclusiv prin micile gesturi pe care oamenii le fac deliberat sau instinctiv, în spații publice, crezând că nu-i vede nimeni. Doar că, uneori, pe lângă fiecare dintre noi poate trece cineva interesat.
Expoziția e deschisă până în 7 aprilie a.c. și se poate vizita de luni până vineri, în intervalul orar 9-17.


Recent Comments