Luni, în data de 2 decembrie 2024 la ora 17, la Galeria de Artă „Nicolae Mantu” din Galați va fi deschisă expoziția personală a două tinere artiste: Diana Păunescu și Cristiana-Emanuela Tărbuc. Expoziția intitulată „PATHS. STATES OF BEING” („CĂI. STĂRI DE SPIRIT”) a avut parte de o primă apariție la Iași în luna aprilie a anului acesta, inițiată de Galeria DANA în cadrul proiectului YOUNG ARTIST’S PROJECT. La începutul lunii decembrie, artistele deschid expoziția la Galați, orașul central activității lor artistice. Cuvântul de deschidere va fi susținut de organizatoarea expoziției, Cristiana-Ștefania Culiță, vicepreședintă a Filialei UAPR Galați, alături Codrin Vasiloancă-Smirnoff, ce semnează critica de artă.

Colaborarea celor două artiste este plăcută și proaspătă iar tematicile celor două se intersectează armonios. Seriile de lucrări expuse reprezintă explorări artistice din ultimii doi ani ce surprind atât evoluția artistelor cât și aria largă de creație, lucrările aflându-se la intersecția dintre pictură și grafică. Cele două artiste sunt asistente universitare din toamna anului 2023 în cadrul Facultății de Arte, secția Pictură a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, doctorande în cadrul Școlii doctorale a Facultății de Arte Vizuale și Design la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.

Expoziția artistelor Cristiana Tărbuc și Diana Păunescu se remarcă printr-o diversitate de tehnici vizuale, în care se regăsesc cromatici inedite ce dau naștere unor lucrări ce explorează teme profunde și emoționale. Temele abordate din această expoziție transmit o gamă variată de stări și trăiri, printre care se numără empatia, nostalgia și existențialismul, fiecare dintre acestea fiind reflectată în modul în care iau naștere culorile și formele. În arta realizată de Diana Păunescu empatia este sugerată printr-o atenție deosebită la detalii care evocă conexiuni emoționale între subiectele reprezentate și privitor, iar nostalgia este trăită prin prezența unor elemente vizuale ce par să reiasă dintr-un trecut îndepărtat sau o lume interioară plină de amintiri. În același timp, în arta artistei Cristiana Tărbuc feminitatea este o temă centrală, fiind reflectată atât în structurile delicate ale lucrărilor, cât și în modul în care formele și culorile evocă sensibilitatea și complexitatea identității feminine. Astfel, prin combinațiile cromatice inovative și prin tehnicile variate folosite, expoziția aduce în prim-plan aceste teme emoționale, invitând privitorul să exploreze adâncurile sensibilității umane. 

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.