IRON MENINA Project by Florin Marin- Expoziție de sculptură
Muzeul de Artă Vizuală Galați
24 iulie-1 septembrie 2024
Flaviu Câmpean – psihanalist afirmă despre ”„Meninele” lui Florin Marin – repun miza clasică a reprezentării obiectului la frontiera impregnată de figurativ dintre sculptură și pictură, și totodată dintre forma durabilă și efemerul procesului artistic și al experienței estetice cotidiene. Demersul se prezintă fără ocolișuri ca o căutare intempestivă, un work in progress care, menținând dimensiunea picturală, vizează umbra și, prin urmare invizibilul (Madona cu umbrelă roșie, Menină în căutarea umbrei, Menină în contrapost – care pare proptită într-un punct indicibil, căutându-și o funcție și un simbol). Dacă luăm ca reper afirmația lui Willem de Kooning, conform căreia conținutul este o licărire (glimpse) dar și o privire fugară, o întâlnire de foarte mici dimensiuni, se poate spune că seria lui Florin Marin se situează deja în dispoziția acestei deschideri prin suplețea și prin amalgamarea formală a reprezentării datorită fierului debitat, ce trimit – încă o dată, nedisimulat – la unicul joc de lumini și la întâlnirea teatrală dintre personaje și tablouri orchestrată de Velásquez. Numita meta-menină are cu precădere miza unei întâlniri ce nu se poate vedea sau reprezenta, dar care este pusă cumva într-o altă scenă, cea a lipsei, specifică artei contemporane, dar și literaturii postbelice și, foarte important, psihanalizei. (…) Tot similar lui Velásquez, putem intui că seria lui Florin Marin este o punere în scenă a propriei dorințe de a fi artist, potențată și totodată separată de obiectul lipsă ce o cauzează și care poate fi doar reperat indirect la nivelul privirii. Nu există nicio reprezentare ascunsă, nici în tablou, nici în siluetele feroase dar aerate, ci mai degrabă acel „reprezentant al reprezentării” (Vorstellungsrepräsentanz, conform lui Freud), care are funcția ecranului ce indică (i.e. proiectează) lipsa. O lipsă ce stă pentru un real impenetrabil, ireprezentabil și, în definitiv, imposibil de simbolizat, o lipsă ce bântuie viața psihică a subiectului căutător de sensuri, inclusiv în experiența estetică. Sculptorul însă o asumă ca vehicul al dorinței sale de a fi artist, regizând fantele propriilor menine, exteriorizând obiectul pentru a se recunoaște ca subiect doritor și creator dincolo de ceea ce Magritte numea „trădarea imaginilor”. Astfel, se face el însuși reprezentantul unei lipse a reprezentării, traversând propria fantasmă și incluzând obiectul ca pe ceva care îl barează. Tot obiectul îi marchează dorința de a fi artist deschizându-i totodată fereastra limitată de cadrul fantasmei, cea a creației și a misterului, a realului care survine fără a putea fi imaginat ori simbolizat”.
Recent Comments