28  de maeștri ai acuarelei împreună cu alți 4 invitați speciali, expun pe simezele Galeriei de Artă ”Lacăr Vorel” din Piatra Neamț, în perioada 16-31 Iulie 2024

Lucrările  expuse au fost realizate în cadrul mai multor ediții ale Simpozionului Internațional de Acuarelă ”Iulia Hălăucescu”,Tarcău, 2019-2023 , simpozion  inițiat în anul 2019 de Fundația „Mircea Titus Romanescu”, în parteneriat cu UAT Tarcău.

Simpozionul,  devenit  un eveniment anual,  a făcut ca Tarcăul și pitoreasca sa Vale, din județul Neamț, locul de obârșie al ”doamnei acuarelei românești, Iulia Hălăucescu, să devină  o adevărată capitală a ”Ținutului acuarelei”, un punct de întâlnire pentru artiștii profesioniști practicanți ai acuarelei din țară și străinătate, completând prin generozitatea lor colecția Muzeului de Artă din Tarcău, singurul muzeu din țară  dedicat acuarelei.

Expoziția Simpozionului de acuarelă este dedicată memoriei Iuliei Hălăucescu,”doamna acuarelei românești”, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la naștere(31 Martie 1924-Tarcău).

Selecția expozițională care va putea fi vizionată la Galeriile Lascăr Vorel cuprinde peste 50 dintre lucrările  realizate în cele patru ediții ale Simpozionului, completate cu lucrări realizate în alte patru tabere de acuarelă de la Tarcău, lucrări semnate de 28 de artiști din țară și străinătate: Crinela Antonescu, Ion Alexandru Antonescu, Ilie Boca,Dumitru Bostan, Teodor Buzu, Grigore Carată, Alexandros Pintilii Carciucas, Mircea Corcodel, Olga și Gheorghii Diaconu, Victor Dima, Corneliu Drăgan Târgoviște, Iosif Haidu, Ema Hagiu, Mirela Hagiu, Valeriu Jabinschi, Lucia Juncu, Marcel Lupșe, Eugen Măcinic, Eugen Mircea, Nadia Negru, Valter Paraschivescu, Corina Perianu, Erwin Ratz, Arcadie Răileanu, Mircea Titus Romanescu, Yan Su și Teodor Vișan. La acestea se adaogă și lucrarile semnate de invitații speciali: Constantin Flondor, Horea Paștina, Mihai Sârbulescu, Andrei Rosetti, cu care am avut onoarea să expunem în acest an în foaierul Teatrului național din București.

Vernisajul expoziției va avea loc marți, 16 iulie 2024, la ora 17.00, la Galeria Lascăr Vorel Piatra Neamț, în prezența reprezentanților partenerilor organizatori și a inițiatorului proiectului, Mircea Titus Romanescu.

Expoziția va fi deschisă, conform program vizitare între orele 10-18.

Fundația Mircea Titus Romanescu

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.